Cultură

Eurovision Song Contest 2023 // Poscard, filmat în inima codrilor. Pasha Parfeni: În ciuda vremii extrem de reci am reușit să transmit un mesaj plin de optimism

Pregătirile lui Pasha Parfeni pentru Eurovision Song Contest 2023 sunt în plină desfășurare. Pe 28 martie a fost filmat postcardul pentru concurs, un video de prezentare a concurentului care va fi difuzat înainte de evoluția scenică a acestuia. Materialul video a fost filmat de o echipă a televiziunii britanice BBC.

radiomoldova.md
Sursa: radiomoldova.md

În fiecare an, publicul așteaptă cu nerăbdare postcardurile-videourile de scurt metraj care preced interpretarea live a fiecărei țări. BBC, organizatorul Eurovision Song Contest 2023 din partea Marii Britanii, a oferit câteva detalii despre conceptul postcardurilor din acest an.

Postcardurile întruchipează sloganul Concursului Eurovision 2023: „Uniți prin muzică” (United by Music). Sunt folosite tehnici inovatoare pentru a prezenta fiecare piesă participantă, precum și pentru a face legătura între Marea Britanie și Ucraina.

Pasha Parfeni, reprezentantul Moldovei la Eurovision Song Contest 2023 a ales să filmeze într-un loc pitoresc, la Orheiul Vechi, dorind să fie cât mai aproape de natură. Prin plantarea unui copac, Pasha Parfeni își dorește să transmită atât conexiunea sa cu natura, cât și mesaje de pace și bunăstare. Postcardul, care va fi vizionat de o audiență de circa 300 milioane de spectatori, conține un mesaj global, care vizează pe fiecare persoană.

„Am filmat postcardul pentru a Moldovei pentru Eurovision 2023 într-o locație frumoasă - Orheiul Vechi. În ciuda vremii extrem de reci, misiunea mea a fost să transmit un mesaj important pentru întreaga lume cu bucurie și optimism. Sunt înghețat și obosit, dar fericit că am îndeplinit această misiune. Vreau să vă transmit câteva raze de soare primăvăratic din Moldova”, a spus Pasha Parfeni după filmări.

Pasha Parfeni, cu piesa Soarele și Luna, va evolua în prima semifinală a Eurovision Song Contest 2023 de pe 9 mai, al zecelea. Alături Republica Moldova, pe scena de la Liverpool vor concura reprezentanții din Croația, Irlanda, Letonia, Malta, Norvegia, Portugalia, Serbia, Azerbaidjan, Cehia, Finlanda, Israel, Olanda, Elveția, Suedia.

Citește mai mult