Politic

Nicu Popescu: „Noi avem metode prin care încercăm să reîntregim țara”

Republica Moldova se confruntă cu un război hibrid și cu tentative de destabilizare a situației interne a țării, inclusiv în regiunea transnistreană, a declarat într-un interviu pentru DW ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Cu toate acestea, potrivit diplomatului, autoritățile statului, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, reușesc să gestioneze crizele cauzate de războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, atât cea energetică, cât și cea a refugiaților.

ZDG
Sursa: ZDG

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a menționat că, din cauza războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, Republica Moldova nu reușește să se concentreze pe implementarea reformelor, implicit cele care ar contribui la dezvoltarea economică a țării. De asemenea, există tentative de destabilizare a țării, atât de către forțe politice din exterior, cât și din interior. Situația din regiunea transnistreană a fost un alt aspect la care Nicu Popescu s-a referit în interviul pentru DW.

Parlamentul de la Chișinău a adoptat o lege a separatismului, făcând ilegală promovarea spionajului și a trădării. Statutul interzice, de asemenea, acțiunile care reprezintă o amenințare gravă la adresa securității Republicii Moldova. Acum acțiuni sunt tratate ca infracțiuni, care urmează a fi pedepsite. Noi avem metode prin care încercăm să reîntregim țara. Dialogul și negocierile sunt primordiale, în special în prezent, când există mai multe riscuri de instabilitate și încercări de subminare a integrității teritoriale a țării noastre, în același timp. Chiar dacă în stânga Nistrului există o conducere separatistă, oamenii nu doresc să trăiască într-o zonă de război. Dar și la Chișinău sunt forțe politice care se opun aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Dar sunt încrezător că societatea noastră va rămâne puternică, se va implica și va sprijini conducerea țării în aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”.

Nicu Popescu a mai menționat că Republica Moldova și-a crescut capacitatea de apărare în contextul noii arhitecturi de securitate.

Ieri, la Summitul pentru Democrație, președinta Maia Sandu a făcut apel la partenerii internaționali să ajute Republica Moldova să facă față propagandei și destabilizărilor cu care se confruntă.

Amintim că ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu în perioada 27-29 martie a efectuat o vizită de lucru la Berlin, unde a avut mai multe întrevederi cu oficiali germani.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult