Social

Doi bărbați din Armenia și Ucraina au încercat să intre în Republica Moldova cu acte falsificate

Doi călători din Armenia și Ucraina sunt cercetați, după ce polițiștii de frontieră au depistat la ei permise de conducere cu semne de falsificare. Ambele cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

border.gov.md
Sursa: border.gov.md

Primul caz a avut loc la punctul de trecere Tudora. Polițiștii de frontieră au depistat la un bărbat de 44 de ani din Ucraina un permis de conducere nerecunoscut de niciun stat. Persoana a refuzat să ofere declarații.

Documentat este și un bărbat de 28 de ani din Armenia. La Aeroportul Internațional Chișinău, individul a fost supus controlului de nivelul II, fiind depistat un permis de conducere care ar fi fost emis de autoritățile ucrainene. Documentul a fost examinat și s-a stabilit că acesta conține elemente de falsificare. În rezultat, tânărul nu a putut intra în Republica Moldova.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult