România va oferi Republicii Moldova patru mii de tone de motorină
România urmează să ofere Republicii Moldova patru mii de tone de motorină, venind astfel în ajutorul agricultorilor din țara noastră. Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei. Potrivit vicepremierului, Executivul de la București pregătește o hotărâre de guvern în acest sens.
„Alături de agricultori din Republica Moldova este, spre exemplu, Guvernul României, care a declarat că va da 4.000 tone de motorină. Nouă ni s-a informat cât de principiu s-a luat o astfel de decizii. Noi deja avem experiența distribuției celor 6.000 de tone. În momentul în care vom ști sigur că se dă motorina, vom aduce agricultorii, asociațiile, să ne așezăm la masă cu ei, să vedem cum distribuim, care este algoritmul, care să reflecte necesitățile agriculturilor”.
Amintim că, anul trecut, Comitetul Național pentru Situații de Urgență al României a decis să ofere Republicii Moldova aproximativ 155 de mii de litri de motorină, peste 150 de mii de litri de benzină și cinci mii de tone de păcură. În anul 2021, România a donat șase mii de tone de motorină pentru agricultorii afectați de secetă.