Maia Sandu, mesaj pentru comunitatea evreiască: Pesah-ul este una dintre cele mai importante sărbători, simbolizând libertatea
Comunitatea evreiască din Republica Moldova sărbătorește Pesah-ul. Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare, menționând că această sărbătoare simbolizează libertatea poporului evreu, dar și noi începuturi.

„Dragi membri ai Comunității Evreiești din Republica Moldova, Pesah-ul este una dintre cele mai importante sărbători pentru poporul evreu, aceasta simbolizând libertatea, marele exod din Egipt și eliberarea de sclavie în tradiția evreiască. Pesah-ul este, de asemenea, sărbătoarea primăverii, o perioadă de reînnoire și de noi începuturi. Provocările timpurilor noastre ne îndeamnă să dăm un exemplu de omenie, solidaritate și să învățăm din lecțiile trecutului. Fie ca această sărbătoare să vă să aducă pace și fericire! Pesah fericit! A Freilichen Pesach! Hag Pesah Sameah!”, a spus șefa statului în urarea sa.
În cadrul întrevederii cu președintele comunității evreiești, Alexander Bilinkis, și cu directoarea comunității evreiești, Aliona Gross, Maia Sandu a primit câteva daruri. Este vorba despre matza, vin și o carte de bucate evreiești.
