Social

Problemele din domeniul justiției, discutate la ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentul Republicii Moldova și din Senatul României

Membrii Comisiilor juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și al României s-au întrunit, astăzi, la Chișinău, pentru a discuta despre problemele comune din domeniul justiției.

multimedia.parlament.md
Sursa: multimedia.parlament.md

Este pentru a patra oară când cele două comisii parlamentare de profil încearcă să găsească soluții care ar îmbunătăți situația din domeniu pe ambele maluri ale Prutului, a declarat pentru presă președinta Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova, Olesea Stamate.

„Am discutat mai multe aspecte ce țin de modificările recente în legislație, atât a României, cât și a Republicii Moldova, ce țin de reforma justiției, pentru ca în după-amiaza zilei de astăzi să continuăm lucrul în grupuri tematice care au fost setate, 4 grupuri ce țin de profesiile juridice liberale, ce țin de activitatea avocaților, cea a notarilor, executorilor judecătorești și experților judiciari. Pentru ședința respectivă avem prezenți și reprezentanți ai acestor profesii din România și din Republica Moldova, astfel încât să se poată adoptat soluții practice pentru îmbunătățirea cadrului de activitate”, a declarat Olesea Stamate.

Potrivit președintelui Comisiei juridice, numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României, Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, în cadrul discuțiilor va participa un grup de experți avocați și președintele Uniunii Naționale a Baroului din România, împreună cu 15 consilieri.

„Participă un grup de experți din profesia de avocat și președintele Uniunii Naționale a Baroului din România este prezent cu un număr de 15 consilieri, 15 decani care vor participa la discuția pe această tematică importantă a singurei profesii constituționale, profesia de avocat. De asemenea, avem deja o discuție pe tema actualizării legislației în domeniul notarilor publici, executorilor judecătorești. În ambele profesii există în momentul de față o dezbatere reală atât în Senat, cât și în Camera Deputaților pentru modernizarea acestor legislații și compatibilizarea lor cu necesitatea de modernizare, de informatizare, de digitalizare”, a declarat Augustin Niculescu-Țâgârlaș.

Delegația Comisiei juridice, numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul Parlamentului României se va afla la Chișinău până în data de 8 aprilie.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult