Social

SA Energocom a semnat un contract cadru cu operatorul elen de gaze DEPA

SA Energocom a semnat, la Atena, un contract cadru cu operatorul elen de gaze DEPA, de asemenea, compania din Grecia urmează să ajute Energocom cu experiență în industria gazelor. Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei în Grecia a ministrului Energiei, Victor Parlicov, și a directorului interimar al SA Energocom, Victor Bânzari.

Grecia este în acest moment un punct strategic de surse de energie accesibile. Are un terminal de gaz natural lichefiat, iar al doilea va fi gata la sfârșitul anului.

Potrivit directorului interimar al SA Energocom, Victor Bânzari, în acest terminal, traderi din regiune aduc gaze din mai multe puncte geografice – Orient, Statele Unite, Africa, iar prețurile sunt avantajoase. Acest contract precede orice contract de cumpărare-vânzare și este obligatoriu între companiile din Uniunea Europeană.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult