România: Mai multe județe, sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat
Șase județe din sudul și sud-estul României și municipiul București se vor afla astăzi sub avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat, transmite Agerpres.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în zonele avertizate, respectiv Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Ilfov și municipiul București, se vor înregistra temperaturi maxime de 37-39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.
Canicula și disconfortul termic ridicat va persista pe parcursul zilei de miercuri în alte 16 județe (Argeș, Arad, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Mehedinți, Prahova, Tulcea, Timiș, Vâlcea, Vrancea și Vaslui), zone unde meteorologii au emis atenționare cod galben. Valul de căldură va persista în sud-vest, sud și în sud-est, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade Celsius, iar minimele se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Meteorologii avertizează că vor fi manifestări de instabilitate atmosferică accentuată local în jumătatea nordică a teritoriului și pe arii restrânse în rest. Pe de altă parte, valul de căldură se va intensifica din nou spre sfârșitul săptămânii.
Pentru București, meteorologii au anunțat caniculă și disconfort pe parcursul zilei de miercuri, iar spre seară, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, descărcări electrice și averse. Temperaturile maxime vor fi de 37-39 de grade Celsius, cele minime de 20-23 de grade.