Două zile de foc în România. Cinci județe se află sub cod roșu de caniculă
Cinci regiuni din sudul României sunt astăzi sub Cod roșu de caniculă. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Vâlcea și Argeș, valul de căldură va fi persistent și intens, iar temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru a patra zi consecutiv.
Toată țara vecină, cu excepția zonelor de litoral din Tulcea și Constanța, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu și roșu de caniculă.Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de căldură și disconfort termic ridicat.
„Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități”, transmit meteorologii.
Local la munte, precum și în regiunile vestice, nordice și centrale, din orele amiezii, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică.