Politic

Maia Sandu: „În pofida rezistenței sistemului, vom duce până la capăt reformele”

Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este singura modalitate prin care poate fi păstrată securitatea și democrația țării noastre, a menționat președinta Maia Sandu la un interviu pentru CNN. Potrivit șefei statului, autoritățile lucrează din greu pentru implementarea celor 9 condiționalități ale Comisiei Europene pentru a iniția negocierile de aderare. Totodată, Maia Sandu a subliniat că în pofida rezistenței sistemului, a unor oameni corupți, țara noastră va reuși să ducă până la capăt reforma justiției.

„Credem că Republica Moldova va fi în siguranță și democrația ei va fi păstrată, atunci când țara noatră va deveni stat membru la UE. Pentru noi este foarte clar că Rusia va continua să fie o amenințare, o mare sursă de instabilitate pentru mulți ani de acum înainte. Lucrăm din greu la implementarea condițiilor pe care Comisia Europeană le-a formulat. Înțelegem că este un proces lung. Avem provocări interne, dar suntem foarte angajați. Avem sprijin politic deplin pentru acest lucru“, a afirmat Maia Sandu.

În prezent, Republica Moldova se află în așteptarea evaluării de către Comisia Europeană a îndeplinirii celor nouă condiționalități prevăzute în Avizul de acordare a statutului de țară candidată pentru aderare la UE. Reuniunea Comisiei Europene se va întruni în luna octombrie, iar Consiliul European – în luna decembrie. Atunci va fi anunțată decizia finală, care ar putea să însemne lansarea negocierilor pentru aderare a Republicii Moldova la UE.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult