Social

Expert: „Eșecurile licitațiilor de la Aeroport reflectă probleme legate de guvernanță, transparență și gestionare politică”

Eșecul repetat al licitațiilor pentru spațiile comerciale din aeroport afectează grav, în primul rând, imaginea statului ca un mediu de afaceri stabil și previzibil, susține expertul economic, Marin Gospodarenco. Opinia a fost exprimată în contextul unei noi anulări a licitației organizate la Aeroportul Internațional Chișinău, după ce doar o singură companie s-a înscris în cursa pentru închirierea spațiilor comerciale destinate alimentației publice și comerțului specializat în zona sterilă a aerogării.

Potrivit expertului economic Marin Gospodarenco, eșuarea repetată a încercărilor de a organiza licitații pentru spațiile comerciale de Aeroportul Internațional arată o lipsă de atractivitate pentru investitori, ceea ce ridică întrebări serioase despre cadrul juridic și transparența procesului decizional. Potrivit lui, companiile evită astfel de procese, în care există o percepție privind implicarea politicului, instabilitate sau chiar „sabotaj economic”. Expertul precizează că autoritățile responsabile trebuie să se ocupe de implementarea unor măsuri eficiente pentru a restabili încrederea și a relansa procesul de licitație, care este esențial pentru a evita pierderi economice.

„Astfel de situații descurajează și investitorii privați, în special cei internaționali, pentru care predictibilitatea este esențială în acest sens. Riscul este că Republica Moldova să fie percepută ca o țară în care competiția este artificial limitată, și aici poate duce la scăderea interesului pentru alte investiții, în infrastructură sau în alte domenii ale economiei naționale. În final, vă pot spune că astfel de eșecuri repetate reflectă o combinație de probleme legate de guvernanță, transparență și gestionare politică. Este clar că acest impas are efecte negative imediate asupra veniturilor aeroportului, în plus subminează încrederea investitorilor, limitând astfel capacitatea statului de a trage capital străin”, a declarat Marin Gospodarenco.

Precizăm că, autoritățile au anunțat prima licitație cu strigare pentru spațiile comerciale de la Aeroport în ianuarie 2024. De atunci, mai multe licitații au fost anulate sau amânate, după ce o singură companie se înscria în cursă – Lagardere. Doar în cazul primei licitații, au participat două companii – Le Bridge și Lagardere. Atunci Agenția Proprietății Publice a precizat că nu a fost asigurată o concurență suficientă.

Prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu declarau anterior, că licitațiile de la Aeroport ar fi eșuat din cauza unui „sabotaj” pus la cale de „gruparea criminală Șor”.

La sfârșitul lunii mai, după o nouă anulare, autoritățile au stabilit noi condiții, pentru a atrage mai mulți investitori. A urmat includerea aeroportului în lista bunurilor nepasibile privatizării. Amintim că, Aeroportul Internațional Chișinău a fost concesionat în anul 2013, atunci când a devenit proprietatea companiei Avia Invest, controlată de Ilan Șor. Contractul de concesiune, stabilit pentru o perioadă de 49 de ani, obliga compania să efectueze investiții de peste 240 de milioane de euro. Din 28 martie 2023, Aeroportul a trecut în gestiunea statului.

Citește mai mult