Internațional

Vladimir Putin, discurs despre războiul din Ucraina, la un an de la declanșare

Cu câteva zile înainte de aniversarea așa zisei operațiuni speciale din Ucraina, marcată pe 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a ieșit cu un mesaj, în fața deputaților din cadrul Adunării Federale Ruse și a jurnaliștilor. Liderul de la Kremlin și-a început discursul acuzând Occidentul de începutul războiului în Ucraina. Discursul are loc în timp ce președintele american Joe Biden se află în Polonia și după ce ieri a fost la Kiev, unde l-a asigurat pe Volodimir Zelenskiy de susținerea SUA.

În debutul discursului, Vladimir Putin a declarat că nu rușii au invadat Ucraina pe 24 februarie, ci Occidentul și Statele Unite ale Americii, motivând că Rusia doar utilizează forța pentru a opri războiul.

Liderul de la Kremlin se declară nemulțumit că SUA are atâtea baze militare, amplasate în toată lumea, iar NATO a ajuns prea aproape de hotarele Federației ruse, a menționat el.

Președintele rus susține că poporul ucrainean a devenit „ostaticul stăpânilor lor occidentali”, care au ocupat țara din punct de vedere politic, economic și militar, iar acum folosesc populația pe post de carne de tun, transformând țara vecină într-un câmp de luptă.

„Proiectul „anti-Rusia” face parte, în esență, dintr-o politică revanșardă față de țara noastră. De a crea focare de instabilitate și conflicte chiar lângă granițele noastre. Singura intenție este de a direcționa agresiunea spre est, de a declanșa un război în Europa și de a elimina un rival cu mâinile altora. Noi nu suntem în război cu poporul ucrainean. Poporul ucrainean însuși a devenit ostaticul regimului de la Kiev și al stăpânilor săi occidentali, care au ocupat de fapt această țară din punct de vedere politic, militar și economic”, a spus Vladimir Putin.

Putin a mai spus că Occidentul vrea să transforme un conflict local în unul global, iar războiul să fie extins dincolo de hotarele Ucrainei.

La fel, liderul de la Kremlin a menționat că poporul rus a pierdut mai multe vieți în timpul „misiunii de apărare”, iar cei decedați sunt eroi ai patriei. După aceste cuvinte cei prezenți în sală au ținut și un minut de reculegere pentru militarii decedați în război.

Vladimir Putin a recunoscut că în februarie-martie economia Rusiei se prevede a se prăbuși, menționând că PIB-ul în 2022 a scăzut cu 2,1 la sută, iar ponderea rublei în reglementările internaționale s-a dublat.

La discursul de astăzi au lipsit majoritatea diplomaților străini, iar politologul rus Dmitri Oreșkin a menționat pentru o sursă independentă din Rusia că Putin vede în jurul său doar dușmani, prin asta s-ar explica absența reprezentanților Ambasadelor străine acreditate la Moscova.

Precizăm că, potrivit experților decizia de începere a războiului în Ucraina a fost cea care a devenit catalizatorul unor schimbări uriașe în relațiile Rusiei cu țările din Occident și a dus spre degradarea lor.

Liderul de la Kremlin Vladimir Putin și-a programat discursul, astăzi, în fața Adunării Federale Ruse în mod intenționat în ziua în care președintele Statelor Unite, Joe Biden, se va întâlni cu mai mulți oficiali europeni, a declarat pentru Radio Moldova analistul politic de la București, Cosmin Popa.

Potrivit acestuia, discursul liderului de la Kremlin este un răspuns la declarațiile pe care le va face în Polonia liderul de la Casa Albă, Joe Biden.

Rusia își suspendă participarea la Tratatul privind armele strategice de ofensivă a anunțat cu puțin timp în urmă Vladimir Putin spre finalul discursului său de aproape două ore, în fața Adunării Federale a Rusiei. Acesta a acuzat statele occidentale, în special Statele Unite că ar încerca să-i impună Rusiei propriile condiții.

Ultima dată când liderul rus a adresat un mesaj Parlamentului a fost în aprilie 2021

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult