MAEIE: Un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata. Reacția lui Oleg Vasnețov
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) l-a convocat acum o oră pe ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. Acesta a fost informat despre comportamentul necorespunzător a doi diplomați ruși în raport cu autoritățile din Republica Moldova. Totodată MAEIE informează că a declarat persona non grata pe teritoriul țării noastre a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova.
„Pentru acțiuni incompatibile cu statutul diplomatic, în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice (1961), Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că a declarat drept persoană non grata pe teritoriul țării noastre a unui reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, acesta fiind obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova”, precizează MAEIE.
După discuțiile de la MAE, Oleg Vasnețov a făcut referire la poziția Moscovei, care califică acțiunea Chișinăului drept neprietenoasă.
„Am cerut explicații de la Ministerul de Externe ce înseamnă comportament neadecvat al delegației și al ambasadei, dar nu am primit niciun răspuns. Noi ne alăturăm declarațiilor ministrului rus de Externe care califică aceste acțiuni ca fiind pași neprietenoși în adresa țării noastre și care aduc prejudicii ambelor părți”.
Anterior, șeful diplomației moldovenești Nicu Popescu a declarat că autoritățile din țara noastră nu vor tolera un comportament lipsit de respect în raport cu reprezentanții statului și cu cetățenii țării.
Amintim că, luni, a fost interzisă intrarea în Republica Moldova pentru mai mulți cetățeni străini, pe motiv că nu întruneau condițiile pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. Printre aceștia era și liderul Republicii Tatarstan din Federația Rusă, Rustam Minnihanov, care urma să participe la un congres desfășurat la Comrat.