ȘTIRILE DIMINEȚII: Deputații se întrunesc astăzi în ședință specială; Nicu Popescu participă la reuniunea miniștrilor de Externe din cadrul Parteneriatului Estic; Consumatorii din dreapta Nistrului nu vor achita datoria regiunii transnistrene pentru gaze
Deputații se întrunesc astăzi într-o ședință specială, începând cu ora 9:00, pentru a discuta Proiectul legii bugetului de stat și cel al politicii bugetar-fiscale pentru 2023.

Vicepremierul, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu va participa la reuniunea miniștrilor de Externe din cadrul Parteneriatului Estic, care se desfășură astăzi, 12 decembrie, la Bruxelles.
Integrarea europeană este singura opțiune pentru întărirea democrației în Republica Moldova, a reafirmat președinta Maia Sandu, în cadrul unei conferințe organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Potrivit ei, este nevoie de eforturi consolidate pentru obținerea unei societăți libere și democratice în contextul războiului din regiune declanșat în Ucraina de Federația Rusă.
„Moldovagaz” nu furnizează gaze naturale gratuite regiunii transnistrene, a declarat șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban în cadrului unui interviu pentru Nokta. Potrivit lui, toate datoriile „Tiraspoltransgaz” sunt înregistrate iar acestea nu vor fi puse pe seama consumatorilor de pe malul drept al Nistrului.
Un proiect de ghidare în carieră pentru tineri a fost lansat la Chișinău
Elevii vor participa la sesiuni de instruire în școli și vor efectua vizite de documentare la întreprinderi și uzine. Proiectul este necesar pentru a motiva tinerii să-și găsească un loc de muncă în Republica Moldova și să participe activ pe piața muncii.
Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord asupra pachetului de sprijin pentru Ucraina
Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord asupra pachetului de sprijin de 18 miliarde de euro pentru Ucraina, oferit sub formă de împrumuturi pe parcursul anului 2023. Eliberarea fondurilor a fost blocată pe 6 decembrie, de Ungaria, care s-a opus prin veto, anunță Consiliul European într-un comunicat de presă.
Statele membre ale Uniunii Europene se reunesc pentru convorbiri de urgență, de a conveni asupra plafonării și mai scăzute a prețului gazului rusesc. Miniștrii energiei din UE urmează să se întâlnească marți, pentru a aproba plafonarea, informează BBC. Scopul acesteia este de a reduce cât mai mult posibil veniturile Moscovei pentru războiul din Ucraina.
Datele meteo
Astăzi, 12 decembrie, se prevede Cer noros, temporar vor cădea precipitații predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla din Nord-Vest moderat. Presiunea atmosferică va fi scăzută. Valorile de temperatură se vor încadra pe parcursul zilei între +1..+6°С.