Social

La Chișinău a fost inaugurat Orășelul European în contextul consemnării Zilei Europei

La Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale, a fost inaugurat Orășelul European, în contextul consemnării Zilei Europei. În cadrul evenimentului cu genericul „Împreună mai puternici” au loc prezentări ale proiectelor Uniunii Europene în țara noastră, precum și activități interactive pentru vizitatori de toate vârstele. Oaspeții spun că au venit la eveniment pentru a se familiariza cu valorile și tradițiile europene și a viziona spectacolul cu participarea formațiilor Zdob și Zdub, Etho Republic și a altor artiști. De asemenea, sâmbătă, 13 mai, vor urmări și transmisiunea în direct de la Liverpool a marei finale Eurovision, ținând pumnii pentru reprezentantul țării noastre, Pasha Parfeni.

În cadrul Orășelului European, organizatorii au pregătit mai multe activități educative și creative pentru vizitatori, în special pentru copii. Aici a fost inaugurat și un Târg al Organizațiilor Societății Civile și ale unor instituții de stat. Au avut loc concursuri despre istoria, valorile și proiectele Uniunii Europene. La eveniment au fost prezenți ambasadori, deputați, miniștri și alți oficiali.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat pentru Radio Moldova că evenimentul are drept scop, familiarizarea cetățenilor cu valorile europene.

“Astăzi la orășelul European, prezentăm cortul Moldova Europeană, un cort comun al Guvernului și Parlamentului. Mesajul nostru este unul, în beneficiul cetățenilor, prezentăm programele și activitățile pe care le realizăm. Peste 30 de instituții naționale în următoarele ore vor prezenta vor socializa cu oamenii”, a menționat Daniel Vodă.

Oamenii prezenți în Orășelul European au declarat pentru Radio Moldova, că sunt fascinați de atmosfera din centrul capitalei. Potrivit acestora, evenimentul se încadrează în acțiunile de promovare a vectorului european al țării noastre.

„Am vizitat expozițiile ambasadelor, vreau să văd ce propuneri sunt pentru tineret.” „Am venit să ne informăm despre ONG-uri, la fel ce activități sunt pe piață.”* „Este o atmosferă foarte frumoasă, sunt de acord cu tendințele europene dar este important să avem și stabilitate”*, spun vizitatorii.

Activitățile artistice din Orășelul European se vor desfășura până la miezul nopții. La ora 19.00 vizitatorii sunt invitați la Concertul dedicat Zilei Europei „Împreună mai puternici”. Începând cu ora 22.00 vor putea urmări împreună marea finală Eurovision 2023, de la Liverpool, la care participă și Pasha Parfeni, reprezentantul țării noastre la această competiție muzicală. Radio Moldova și postul de Televiziune Moldova 1 vor transmite în direct acest prestigios eveniment muzical.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult