Igor Grosu a solicitat Guvernului inițierea procedurii de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a CSI
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a adresat un demers Guvernului prin care solicită inițierea procedurii de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.
Documentul a fost transmis astăzi Executivului.
Amintim că, în ședința din 19 mai, Biroul permanent al Parlamentului s-a pronunțat pentru inițierea procedurii de denunțare a Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente nr. 1605-XIII din 17.03.1998. Decizia a fost susținută de majoritatea membrilor Biroului permanent.
Republica Moldova se retrage din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente. Anunțul a fost făcut luni de către președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Amintim că, la 15 mai, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a amintit că Ucraina a părăsit această organizație, ceea ce ne face separați geografic de țările membre ale CSI.
„După 30 de ani a devenit foarte clar că aflarea Republicii Moldova în structurile CSI nu ne-a ajutat să rezolvăm conflictul transnistrean, nu ne-a ajutat să scoatem armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova, nu ne-a ferit de embargouri economice în cele mai complicate vremuri. Aflarea în CSI nu ne-a ferit de șantajul energetic în plină iarnă, amenințări și declarații oficiale ostile la adresa independenței și suveranității Republicii Moldova. Aflarea în CSI nu a apărat țările membre de atacuri militare, război și ocupare ilegală a teritoriilor suverane. După ce o țară fondator a CSI, Federația Rusă, a atacat într-un mod barbar alt stat fondator, Ucraina, ocupându-i teritoriile și ucigându-i cetățenii, această organizație nu se mai poate numi comunitate”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Legislativului anunțase atunci că, potrivit procedurilor, în cadrul următoarei ședințe a Biroului Permanent al Parlamentului, va înainta propunerea de a face un demers către prim-ministrul Dorin Recean cu solicitarea de a pregăti inițiativa legislativă privind denunțarea Convenției cu privire la Adunarea interparlamentară a statelor CSI din 17.03.1998, publicat în Monitorul Oficial la 02.04.1998. Ulterior, când va ajunge în Parlament, vom vota denunțarea acordului”, a declarat Igor Grosu.
Partidul Socialiștilor a condamnat intenția autorităților de a retrage țara noastră din cadrul Adunării Interparlamentare a CSI. Socialiștii au anunțat că vor lansa o campanie pentru promovarea parteneriatelor cu țările din Est.
PSRM declară că Republica Moldova nu va supraviețui fără o consolidare a legăturilor politice, economice, sociale și spirituale cu țările din spațiul eurasiatic, iar decizia privind retragerea din CSI poate fi luată doar în baza unui referendum la nivel național.
După inițierea procedurilor în acest sens, au venit reacții și din partea Moscovei. Oficiali ruși susțin că Republica Moldova va avea doar de pierdut și că, de fapt, ar fi vorba despre un joc politic.