Social

Foștii socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii, aderă la Partidul „Renaștere”

Foștii socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii au aderat la Partidul „Renaștere”, condus de Seghei Mișin. Anunțul a fost făcut de cei doi în cadrul unei conferințe de presă. Vasile Bolea a declarat că a luat această decizie după ce a fost exclus din PSRM.

„Sincer să fie, în aceste zile, neprimind nici un mesaj, nici un telefon din partea colegilor, am înțeles că ei nu mai au nevoie de colegii Bolea Vasile ca și persoană care în toți acești 13 ani a clădit temelia Partidului Socialiștilor, toate această activitate pe care am efectuat-o pe parcursul mai multor ani, într-o zi, cum și am spus, fără întrebări și scrupule tot acest lucru a fost șters. Ne-am pomenit într-o situație când, personal trebuia să iau o decizie într-un sens sau altul. Aș vrea să menționez că am avut discuții, în cadrul familiei și am decis deja, dacă fosta echipă nu mai are nevoie de Vasile Bolea să adera la noua echipă al Pratidului „Renaștere”, a menționat Vasile Bolea.

Amintim că, săptămâna trecută, Comitetul Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a cerut Consiliului Republican al PSRM excluderea lui Vasile Bolea și Alexandr Suhodolskii din rândurile partidului. Totodată, Comitetul le-a solicitat celor doi să renunțe la mandatele de deputat.

Anterior, mai multe surse mass-media au scris că Vasile Bolea și Alexandr Suhodoliskii, împreună cu ex-candidatul la funcția de bașcan Victor Petrov, ar fi plecat în Israel, unde se presupunea că urmau să se întâlnească cu liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară”.

Vineri, la întoarcerea din Israel, Vasile Bolea a confirmat că s-a întâlnit cu fugarul Ilan Șor. Totodată, acesta a declarat că intenționează să părăsească PSRM, dar va rămâne deputat independent.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult