Aderare UE

LIVE// Summitul Comunității Politice Europene își deschide lucrările astăzi la Castelul Mimi

Republica Moldova este gazda unui eveniment de importanță internațională, care reunește aproximativ 50 de șefi de state, guverne și instituții europene. Summitul Comunității Politice Europene (CPE) își deschide astăzi lucrările la Castelul Mimi din comuna Bulboaca. Liderii europeni vor discuta chestiuni legate de securitatea continentului european în contextul agresiunii militare a Federației Ruse în Ucraina, securitatea energetică.

În ajunul evenimentului, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că această reuniune va consolida dialogul politic între statele membre ale UE precum și cele din afară, va oferi oportunități reale de interconectare a Republicii Moldova în spațiul european.

Programul Summitului CPE de la Bulboaca

Evenimentul va începe la ora 10:00. Președintele Maia Sandu va întâmpina delegațiile, care vor veni în comuna Bulboaca.

Ceremonia oficială de deschidere a evenimentului va avea loc la ora 12:00 și va dura 30 de minute. Liderii vor face o fotografie de familie, după care vor fi desfășurate mesele rotunde. Vor urma întrevederi bilaterale, care vor avea loc în după amiaza zilei.

Conferința de presă este prevăzută pentru ora 17:00 și va fi susținută de către președinta Maia Sandu împreună cu liderii europeni.

Subiectele, care se vor discuta în cadrul acestui forum internațional, vor fi concentrate pe securitate, energie și conectivitate.

„Securitatea este problema cea mai arzătoare și înțelegem cu toții de ce pentru că avem un război la hotar și pentru că ne dorim ca pacea să revină pe continent și să dormim liniștit știind că nu moare nimeni în Ucraina și că nu este niciun pericol pentru noi si pentru alte țări”, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în ajunul evenimentului.

Comunitatea Politică Europeană, care se reunește pentru al doilea său summit pe 1 iunie la Bulboaca, în Republica Moldova, este „copilul războiului din Ucraina provocat de invazia Rusiei”, un club gândit între altele să ofere „o casă europeană vizibilă” Ucrainei, se arată în prima analiză publicată de Institutul pentru Geopolitică de la Bruxelles, creat odată cu CPE, în 2022.

Republica Moldova este pregătită să asigure desfășurarea evenimentului de amploare la nivelul celor mai înalte standarde de securitate.

Cum se va circula pe străzile din Chișinău pe 1 iunie în legătură cu desfășurarea Summitului CPE

Traficul pe unele porțiuni de drum din Chișinău va fi restricționat pe 1 iunie. În acest sens, autoritățile recomandă pietonilor și șoferilor să aleagă rute, care ocolesc traseele pe care se vor deplasa delegațiile oficiale. Hărțile acestor rute pot fi accesate AICI.

La fel, vor fi unele limitări de trafic pe ruta Bulboaca-Chișinău și revers.

Totodată, șoferii sunt îndemnați să nu parcheze în zonele cu restricții de circulație, în legătură cu desfășurarea Summitul CPE. Mașinile care totuși vor fi lăsate în zonele respective vor fi tractate pe străzi adiacente.

Va fi redirecționată și circulația transportului public. Până pe 2 iunie, troleibuzele, autobuzele și microbuzele vor circula pe itinerare stabilite, cu întreruperi și rețineri. Modificările pot fi consultate AICI.

Locuitorii din orașul Sîngera, satele Dobrogea, Revaca și cartierul Galata din sectorul Botanica nu vor avea acces la transportul public.

Zi decisivă: Liderii Armeniei și Azerbaidjanului vor discuta diferendul din Karabahul de Munte

Conflictul din Karabahul de Munte s-ar putea încheia la Chișinău. Liderii Armeniei și Azerbaidjanului, care se află în plin proces de negocieri pentru un acord de pace, se vor întâlni mâine în Republica Moldova. Evenimentul se va desfășura sub egida liderului de la Paris, Emmanuel Macron, a cancelarului german Olaf Scholz și a președintelui Consiliului European, Charles Michel, a confirmat marți Palatul Elysée, potrivit Agenției France Press.

Premierul armean Nikol Pachinian și președintele azer Ilham Aliev s-au întâlnit deja în același context la primul summit al Comunității Politice Europene, care a avut loc la Praga în octombrie.

Negocierile dintre Armenia și Azerbaidjan s-au intensificat și par să fi înregistrat progrese în ultimele săptămâni, sub impulsul Uniunii Europene și al Statelor Unite.

La 14 mai, în cadrul unei reuniuni organizate la Bruxelles de Charles Michel, părțile au convenit asupra recunoașterii reciproce a integrității teritoriale.

Baku și Erevan au purtat două războaie - la începutul anilor 1990 și din nou în 2020 - pentru controlul asupra Nagorno-Karabah. În 2020, Armenia a cedat părți din teritoriul pe care l-a controlat timp de decenii. De asemenea, azerii blochează de câteva luni un drum vital care leagă Armenia de Karabahul de Munte.

Ce reprezintă Comunitatea Politică Europeană

Comunitatea Politică Europeană (CPE) își propune să promoveze dialogul politic și cooperarea în vederea abordării chestiunilor de interes comun și să consolideze securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european. Această platformă de coordonare politică nu înlocuiește nicio organizație, structură sau proces existent și nici nu urmărește să creeze altele noi în această etapă.

Creată la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, Comunitatea Politică Europeană a fost lansată anul trecut, după invadarea Ucrainei de către Rusia, ca un forum interguvernamental.

La summitul inaugural, de la Praga, din octombrie 2022, Macron s-a referit la această platformă ca la „o oportunitate de a construi o intimitate strategică în Europa”. El a respins ideea că această comunitate ar substitui Uniunea Europeană, calmându-i astfel pe liderii din Balcanii de Vest și din vecinătatea de est a Uniunii Europene.

În ciuda faptului că prima ediție nu a dat rezultate palpabile, liderii europeni au sugerat că le-a plăcut ideea unui forum care să ofere un „cadru mai liber” în care să poată discuta fără a fi limitați de anumite formalități sau termene stricte pentru discursuri, impuse de alte organizații politice, mai formale.

Trei caracteristici diferențiază clar CPE de alte structuri europene: în primul rând, nu este preocupată să „livreze rezultate concrete” sau să emită „comunicate oficiale”, permițând liderilor politici să dezbată ce și cât timp este nevoie. În al doilea rând, păstrează o anumită distanță de UE. În al treilea rând, „pune accent în primul rând pe interesele comune de securitate, nu pe valorile comune”, ceea ce desigur permite clubului să fie mult mai permisiv și primitor.

Următorul Summit CPE va ave aloc în luna octombrie, în orașul spaniol Granada, iar un altul – în Marea Britanie, pentru prima jumătate a anului 2024. Rotația gazdelor va fi asigurată, odată la jumătate de an, de țările UE și non-UE.

Summitul CPE de la Bulboaca, în atenția presei

Lucrările reuniunii vor fi transmise în direct de IP Compania „Teleradio-Moldova” în parteneriat cu Televiziunea Română și Uniunea Europeană de Radio și Televiziune.

Potrivit estimărilor, audiența va depăși 700 de milioane pe întregul continent european.

Summitul CPE de la Bulboaca va putea fi urmărite în direct în cadrul unor ediții speciale la posturile publice de radio și televiziune: Radio Moldova și Moldova 1.

Pentru reflectarea evenimentului au fost acreditați 656 de jurnaliști, dintre care 177 sunt din Republica Moldova. Cei mai mulți jurnaliști sunt din Franța – 66. De asemenea, vor fi și reprezentanți ai mass-media din China, Argentina și alte țări noneuropene.

Sursa: https://www.facebook.com/EPCMoldova

Castelul Mimi, pentru o zi - centrul Europei

Castelul Mimi este asociat în ultimele săptămâni cu Republica Moldova și cu cea mai importantă reuniune europeană, cel puțin din acest an. Castelul Mimi va găzdui astăzi Summitul Comunității Politice Europene (CPE), care va reuni aproape 50 de șefi de state și de guvern și lideri europeni de pe tot continentul. Locația nu pare să fi fost aleasă întâmplător.

Castelul Mimi a parcurs o cale spre devenire similară cu istoria modernă a Republicii Moldova - a trecut prin războaie, prin diferite guvernări, a fost uitat și transformat în clădire industrială, ca mai apoi să renască și să devină, chiar dacă pentru o zi, capitala Europei.

Citește mai mult