Eurodeputat: Negocierile cu Republica Moldova privind aderarea la UE trebuie să înceapă cât mai rapid
Negocierile de aderare cu Republica Moldova trebuie să înceapă cât mai rapid, iar fondurile de pre-aderare trebuie să devină accesibile în cel mai scurt timp posibil, a declarat deputatul Parlamentului European (PE), Victor Negrescu, în Legislativul de la Bruxelles. Potrivit oficialului, regimul separatist de la Tiraspol, nu poate bloca parcursul European al țării noastre.
„Dacă Cipru a reușit să treacă peste diviziunile sale interne, atunci nici parcursul european al Republicii Moldova nu poate fi oprit de interesele meschine ale autorităților din Transnistria. Profit de ocazie, pentru a solicita ferm începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și punerea fondurilor de pre-aderare la dispoziția acestui stat. Trebuie să reunificăm Europa în jurul valorilor noastre democratice și respectului reciproc și să înțelegem că subiectele importante de pe agenda fiecărui stat trebuie să devină teme de interes pentru întreaga Uniune”, a declarat Victor Negrescu.
Precizăm că recent, vicepreședintele Comisiei Afaceri Externe și Apărare a Senatului Republicii Italiene, Roberto Menia, a declarat în exclusivitate pentru Radio Moldova, că Italia va susține inițierea în acest an a procesului de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Amintim că, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, anul trecut, în luna martie. Cu trei luni mai târziu, a obținut statutul de țară candidat la aderare. Pentru a adera la comunitatea europeană, țara noastră are de îndeplinit mai multe condiționalități printre care reforma justiției și lupta împotriva corupției.