Economic

De astăzi, antreprenorii pot solicita credite investiționale cu dobândă avantajoasă prin intermediul Programului „373”

Antreprenorii pot solicita credite investiționale de până la 15 milioane de lei la băncile comerciale partenere ale Programului guvernamental „373”. Anunțul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba și directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea, la o conferință de presă. Creditele investiționale cu dobândă avantajoasă, susținute parțial de stat prin intermediul ODA, vor putea fi solicitate la una din cele 11 bănci comerciale din Republica Moldova.

Olga Mînzat
Sursa: Olga Mînzat

Prioritatea autorităților este să crească economia, iar în acest sens, sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii este unul vital. Programul „373” vine să ajute mediul de afaceri să se dezvolte, să creeze locuri noi de muncă și să ajungă să-și valorifice produsele și serviciile pe noi piețe de desfacere, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

„ Acest program deja este operațional și antreprenorii pot să solicite împrumuturi prin intermediul băncilor comerciale la care se deservesc. Guvernul lucrează pentru a stimula o economie sustenabilă, rezistentă la șocuri externe pe care le resimțim în această perioadă incertă. Cu toții ne dorim companii mai sustenabile, mai competitive, mai profitabile, mai productive și mai eficiente, cu locuri de muncă bine plătite, care să țină oamenii acasă, ca acestia să nu fie nevoiți să plece în alte țări pentru a munci”, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Obiectivul programului „373” este de a revitaliza activitatea ÎMM-urilor în contextul economic actual, prin acordarea de credite investiționale și compensarea parțială a ratei dobânzii de către Guvern, prin intermediul Fondului pentru Antreprenoriat și Creștere Economică a Moldovei, a subliniat directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea. Rata dobânzii la creditele în valută străină va fi de 3 la sută anual, iar în lei – de 7% anual. Creditele investiționale pot fi contractate de ÎMM-uri pe un termen de până la 7 ani, cu o perioadă de grație de până la 3 ani.

„Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a semnat contractele de colaborare cu băncile și este gata să accepte credite pentru a fi incluse în program, precum și de a începe mecanismul de subvenționare a acestor credite. Antreprenorul nu va interacționa cu ODA direct. Acesta urmează să depună o cerere de credit la una din băncile comerciale partenere la program. Banca va evalua criteriile de eligibilitate ale antreprenorului, va evalua riscul de credit și va lua decizia de acordare a finanțării”, a subliniat directorul ODA.

Valoarea maximă a creditelor accesate prin intermediul Programului guvernamental „373” poate fi de până la 15 milioane lei, cu o contribuție proprie de numai 10% din valoarea proiectului investițional. Finanțarea activității de compensare a dobânzilor la credite se va efectua din contul și în limitele alocațiilor stabilite în bugetul de stat pentru anul 2023, precum și din contul asistenței financiare externe. În acest an, pentru acțiunile de implementare a Programului de stimulare a investițiilor „373”, s-au alocat aproximativ 250 de milioane de lei.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult