Un bloc avariat din Șoldănești va fi reabilitat de Guvern. Dorin Recean s-a întâlnit cu proprietarii locuințelor și responsabilii care au elaborat proiectul
Un bloc cu cinci etaje din orașul Șoldănești în care locuiesc 100 de oameni se află într-o stare avariată din cauza acoperișului defect. Din acest motiv, o parte din locatari și-au părăsit apartamentele. Guvernul a intervenit pentru a remedia problema și a finanța lucrările de reparație, a declarat premierul Dorin Recean, care s-a aflat într-o vizită de lucru în regiune. Oficialul s-a întâlnit cu proprietarii locuințelor și responsabilii care au elaborat proiectul de reabilitare a blocului.
„Am vizitat acel bloc, m-am întâlnit cu locatarii. Ei au format o asociație. Noi în 17 mai am alocat resursele, toate procesele vor fi coordonate de către această asociație. Proiectul are două componente, este componenta de consolidare a clădirii, pentru că ea a fost avariată încă în 2014 și a doua componentă este izolarea termică pentru eficientizarea energetică. Totodată, va fi necesar ca familiile temporar să trăiască în altă parte”, a spus premierul Dorin Recean.
Amintim că, pe 17 mai, Comisia pentru Situații Excepționale a alocat Primăriei orașului Șoldănești peste 8 milioane de lei din Fondul de intervenție al Guvernului pentru repararea acoperișului, întărirea fundației, a pereților și termoizolarea blocului locativ. Clădirea, construită cu abateri de la standardele de calitate încă în perioada sovietică, a fost avariată acum 10 ani. Totodată, a avut de suferit și din cauza cutremurului din noiembrie anul trecut.