Politic

Conferința privind combaterea sărăciei energetice în Europa // Dorin Recean: Datorită partenerilor externi Republica Moldova a reușit să depășească criza

Datorită partenerilor externi Republica Moldova a reușit să facă față crizei energetice, iar prin intermediul fondului de vulnerabilitate energetică au fost acoperite în jumătate facturile pentru consumul de energie electrică și gaze naturale ale cetățenilor, afirmă participanții conferinței internaționale privind combaterea sărăciei energetice în Europa. Autoritățile susțin că mecanismul de compensare energetică va fi îmbunătățit pentru a ținti mai mulți beneficiari.

gov.md
Sursa: gov.md

Republica Moldova a reușit să treacă peste criza energetică din ultimii ani datorită partenerilor externi, cu sprijinul cărora au fost oferite compensații consumatorilor casnici și agenților economici, a menționat prim-ministrul Dorin Recean, în debutul conferinței.

„Una dintre cele mai mari probleme pentru Republica Moldova a fost de a depăși șocul prețurilor. Apreciem contribuția guvernelor prietenoase și a organizațiilor internaționale. Este vorba de fondul de vulnerabilitate energetică și noi am acoperit aproape jumătate din facturi la electricitate și gaze naturale, iar aceasta a ajutat țara să depășească criza. Trebuie să sporim eficiența energetică, să țintim mai bine mecanismul compensatoriu”, a declarat Dorin Recean.

Mecanismul de compensare energetică va fi îmbunătățit, astfel încât să țintească mai multe persoane și să ajute cetățenii să facă față provocărilor energetice, afirmă ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu. Potrivit lui, actualul sistem nu a acoperit toate categoriile de gospodării, întrucât a fost elaborat într-un termen restrâns.

„Noi am avut o parte din gospodării care nu au fost pe deplin încadrate în programul nostru, cele pentru care principala sursă de energie au fost lemnele, cărbunele, peleții și avem o parte din acele gospodării care nu au fost acoperite nici de programul ăsta clasic al nostru și nici de programul de compensații. Ceea ce urmează noi să facem este să rectificăm această injustiție. Și al doilea element este că probabil trebuia să țintim și mai bine și să avem cel puțin încă o categorie de vulnerabilitate, categoria extrem de vulnerabilă și aceasta urmează să facem”, a menționat Alexei Buzu.

Criza din sectorul energetic a fost gestionată bine, însă au existat lacune pe dimensiunea de comunicare cu cetățenii, a subliniat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

„Modul în care a fost gestionată criza pe teren ca să asigurăm securitatea, noi am făcut-o poate nu exemplar, dar aproape de. Cea mai mare lacună a fost nu atât modul în care s-a gestionat criza, cât modul în care nu am reușit suficient să explicăm ce se întâmplă, cât de majore sunt aceste transformări, care sunt dificultățile cu care ne confruntăm. Eu încerc să demonstrez oamenilor care este viziunea noastră de viitor și că acest obiectiv general al Guvernului de integrare europeană poate fi cuantificat la nivel de beneficii concrete pentru fiecare cetățean, pentru fiecare gospodărie”, a precizat Victor Parlicov.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în sezonul de încălzire 2022-2023 peste 760 de mii de gospodării din Republica Moldova au beneficiat de compensații la energia electrică, termică și gaze naturale.

Amintim că, în luna octombrie anul trecut a fost creat programul guvernamental „Ajutor la Contor”. Acesta presupune acordarea compensațiilor pentru consumul de energie electrică, termică și gaze naturale în funcție de gradul de vulnerabilitate energetică atribuit cetățenilor. Pentru implementarea programului guvernamental au fost prevăzute resurse financiare în valoare de cinci miliarde de lei, dintre care au fost utilizate 3,4 miliarde de lei.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult