Șefa Parlamentului European: Vrem ca țările blocului comunitar să aprobe deschiderea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova și a Ucrainei până la sfârșitul acestui an
Parlamentul European vrea ca țările blocului comunitar să aprobe deschiderea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova și a Ucrainei până la sfârșitul acestui an. O decizie ar urma să fie aprobată la jumătatea lunii decembrie în cadrul Consiliului European, a declarat șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul unui briefing de presă, după reuniunea de la Bruxelles în cadrul summitului Consiliului European de vară.
Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a apreciat progresele țării noastre în calea sa europeană. Totodată, oficiala și-a manifestat încrederea că liderii europeni vor adopta o decizie favorabila cu privire la demararea negocierilor de aderare în acest an.
”În Parlament este o poziție clară că negocierile de aderare trebuie să înceapă în acest an și sper că la Consiliul European din decembrie va fi locul și timpul unde ar putea fi facut acest pas. Republica Moldova se află pe o cale pro-europeană foarte solidă. Acest lucru trebuie să fie recunoscut și este deja recunoscut de Parlamentul European, dar și de această instituție”, a declarat Roberta Metsola.
Reprezentanții Uniunii Europene s-au întrunit, joi și vineri, la Bruxelles în cadrul Consiliului European, unde au discutat inclusiv despre extinderea UE. Amintim că Republica Moldova, alături de Ucraina, a primit statutul de țară candidată pentru aderare la 23 iunie 2022. Pentru începerea negocierilor propriu-zise de aderare la comunitatea europeană este nevoie de îndeplinirea celor 9 condiționalități formulate de Comisia Europeană. Conform celor mai recente evaluări, trei dintre ele au fost îndeplinite în totalitate. Primul raport privind progresele obținute a fost prezentat la Bruxelles în luna aprilie. Raportul final al Comisiei va fi elaborat în lunile următoare, iar autoritățile speră ca, până la sfârșitul acestui an, țările blocului comunitar să aprobe deschiderea negocierile de aderare.