Parlamentul va examina denunțarea unor acorduri semnate în cadrul CSI. Partidul „Renaștere” protestează în fața Legislativului
Parlamentul urmează să aprobe în ședința plenară de astăzi denunțarea a încă două acte normative semnate în cadrul CSI. Este vorba de acordul privind interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, semnat la Minsk la 22 ianuarie 1993, și Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente, încheiată la Minsk la 26 mai 1995. Opoziția parlamentară a solicitat excluderea acestor proiecte de lege de pe agenda ședinței plenare. Totodată, Partidul ,,Renaștere” organizează în fața Parlamentului un miting împotriva denunțării acestor acorduri cu CSI. La geamurile unor birouri din Legislativ a fost arborat drapelul CSI.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că țara noastră nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale Adunării Parlamentare a CSI. La rândul său, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vlad Bâtrîncea, a solicitat excluderea acestor proiecte de lege de pe agenda ședinței de astăzi, afirmând că rezilierea Acordurilor ar fi în detrimental Republicii Moldova.
„Aduc aminte colegilor că Comunitatea Statelor Independente cuprind mai multe state cu care Republica Moldova are relații nu doar tradiționale, dar și care sunt în dinamică. În aceste state, cum sunt Rusia, Kazahstan, Belarus, Azerbaidjan, Armenia se regăsesc sute de mii de cetățeni Republicii Moldova, față de care Republica Moldova are angajamente de a le respecta și de a le promova drepturile pentru a le asigura asistență socială protocolară, consulară și de alt gen”, a declarat Batrîncea.
În cadrul mitingului de protest organizat în fața Parlamentului de către Partidul Renaștere, reprezentantul formațiunii, Chiril Șevțov, a menționat că autoritățile trebuie să conștientizeze că integrarea europeană nu înseamnă renunțarea la cooperarea cu alte state.
„Aș vrea ca cei de la conducere să înțeleagă un singur lucru că integrarea europeană și europenizarea nu înseamnă că noi trebuie să rupem toate relațiile cu alte state decât cele membre ale Uniunii Europene”, a spus Șevțov.
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a menționat că, deși au fost semnate mai multe acorduri, inclusiv în domeniul comercial-economic, Rusia a impus numeroase embargouri la produsele moldovenești.
*„În pofida existenței acestei organizații, timp de mai mulți ani, față de producătorii din Republica Moldova au fost impuse restricții pentru fructe, pentru legume, pentru vinuri etc., pe motive politice și geopolitice, nu pe motive de calitate. Evident, este cazul să ne punem întrebări în ce măsură aceste acțiuni nu foarte prietenoase față de Republica Moldova care au fost luate în cadrul CSI corespund intereselor noastre. În același timp, avem relații foarte bune cu o serie de state prezente în această organizație”, a menționat Nicu Popescu.
Amintim că, Republica Moldova a semnat aproximativ 330 de acorduri în cadrul CSI, până în prezent fiind denunțate mai multe din ele, ultimele două - la 17 mai anul curent. Tot atunci, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că se va renunța la Convenția cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente, adoptată la 26 mai 1996, întrucât țara noastră nu mai rezonează cu actualele politici, obiective și decizii ale acestui for. Republica Moldova urma să achite în acest an o cotizație de membră a Adunării Interparlamentare a CSI în valoare de 5,8 milioane de lei.