Deputații BCS boicotează ședințele Parlamentului. Opinia analiștilor politici
Deputații din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au anunțat că boicotează ședințele de joi și vineri ale Parlamentului. Aceștia sunt nemulțumiți că niciuna din inițiativele lor legislative nu este acceptată de către majoritatea parlamentară. Și cei ai fostului Partid Șor au declarat că nu vor participa la ședințele Parlamentului din cauza proiectelor de legi ilegale votate de majoritate. De cealaltă parte, majoritatea parlamentară susține că acțiunile opoziției demonstrează atitudinea lor față de activitatea parlamentară. Analiștii politici califică acțiunile opoziției de a boicota ședințele drept joc politic.
Deputatul BCS, Vlad Bătrâncea, a declarat că este o premieră în activitatea Legislativului, când timp de doi ani opoziția nu este susținută în promovarea inițiativelor de către majoritatea parlamentară.
„Din păcate, a câta oară, toate inițiativele au fost respinse și considerăm că această practică este una nocivă. Niciodată în istoria parlamentarismului Republicii Moldova nu era așa ceva, ca în doi ani de zile opoziția să nu poată iniția nici o dezbatere, nici o audiere pe subiecte de importanță majoră. Din acest punct de vedere, Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor boicotează ședința de astăzi și de mâine și vă lăsăm tradițional o adunare de partid”, a declarat Vlad Bătrânea.
Tot joi și deputații fostului Partid Șor au anunțat într-un comunicat că vor continua să boicoteze ședințele parlamentului, „în semn de protest față de deciziile politice greșite luate de către majoritatea parlamentară, care periclitează securitatea țării și bunăstarea cetățenilor”.
Solicitat să comenteze declarațiile opoziției, deputatul PAS, Oazu Nantoi, a afirmat că decizia vorbește despre calitatea inițiativelor opoziției.
„Cum e opoziția așa și inițiativele”, a comentat Oazu Nantoi.
Monitorizarea Promolex confirmă că inițiativele opoziției nu sunt susținute de majoritatea parlamentară, a declarat pentru Radio Moldova experta juridică a organizației, Mihaela Duca.
„Noi am observat faptul că în acești doi ani proiectele opoziției nu fost tocmai examinate și dezbătute în ședința plenară a Parlamentului, ceea ce este un lucru negativ și de fiecare dată noi am sugerat că o dată ce sunt înregistrate proiecte de acte normative, acestea trebuie examinate indiferent că vin acestea de la majoritatea parlamentară sau de la opoziție. Cel puțin acestea trebuie să fie dezbătute în ședințele plenare”, a explicat Mihaela Duca.
În context, analistul politic Vadim Pistrinciuc a declarat că este un fals faptul că majoritatea parlamentară nu a acceptat niciun proiect de lege al opoziției. Din contra, potrivit expertului, deputații PAS au susținut în special proiectele sociale propuse de BCS. În același timp, analistul susține că opoziția, prin boicotarea ședințelor, face un joc politic pentru a destabiliza Republica Moldova.
„În al doilea rând, evident că ei boicotează și pleacă fiindcă noi nu trebuie să ne facem că nu vedem unele lucruri sau nu le auzim. Ei în mod deschis și plenar au spus că interesul lor este să destabilizeze Republica Moldova, este haosul, dezbinarea, învrăjbirea. Altfel zis, asta este partea noastră de război. Dacă acolo se folosesc armele, la noi se folosesc persoane, să le spunem așa - agenți de influență”, a comentat Vadim Pistriniuc.
Amintim că, în debutul ședinței de joi a Legislativului, deputații BCS au înaintat 10 inițiative. Niciuna dintre acestea nu a fost susținută de deputații majorității parlamentare, respectiv, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi incluse în agendă și discutate în plen.
Anterior, BCS și Partidul ȘOR au mai boicotat ședințele Parlamentului.