Politic

Expert// Remanierile guvernamentale au fost surprinzătoare prin faptul că revine în funcția de ministru Andrei Spînu

Remanierea noilor miniștri a fost una surprinzătoare prin faptul că revine în funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Numirea repetată în funcție a unui oficial ce a fost „rugat” să părăsească fotoliul de ministru este una neobișnuită pentru guvernările democratice, a declarat pentru Radio Moldova, expertul Mihai Mogâldea. În același timp, el a calificat decizia ca fiind una riscantă, în contextul în care urmează mai multe scrutine electorale în următorii ani.

„Văd această schimbare ca fiind una pe de o parte argumentată, dar pe de altă parte cred că trebuie ca partidul de guvernare să măsoare foarte atent care ar putea fi potențialele costuri ale numiri în funcția domnului Andrei Spînu, care de altfel este și cea mai controversată numire din aceste trei. De obicei, când vine vorba de atitudinile alegătorilor, contează nu doar realizările anumitor persoane, dar și creditul de imagine pe care îl au”, a precizat Mihai Mogâldea.

Totodată, Mihai Mogâldea a precizat că ceilalți candidați pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării și cel al Ministrului Afacerilor Interne sunt bine pregătiți pentru a gestiona activitatea celor două ministere. Expertul a mai subliniat că cei doi cunosc bine domeniile și se așteaptă să aibă o prestație mai bună ca predecesorii lor.

Precizăm că, noii miniștri au fost învestiți astăzi în funcție. Aceștia au depus jurământul în prezența președintei, Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Deputatul din fracțiunea PAS, Dan Perciun, președintele comisiei protecție socială, sănătate și familie, va ocupa funcția de ministru al Educației, în locul lui Anatolie Topală. După 6 luni revine la ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, secretarul general al Aparatului Președintelui. Noul ministru al Afacerilor Interne, a fost numit Adrian Efros, colonel în Armata Națională, șeful Centrului de gestionare a crizei provocate de războiul din Ucraina.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult