Violențe în fața ambasadei Franței din Niger: Macron spune că „nu va tolera niciun atac”
Mii de persoane au demonstrat duminică în fața ambasadei Franței de la Niamey, înainte de a fi dispersate cu gaze lacrimogene, în timpul unei manifestații de susținere a militarilor puciști care l-au răsturnat pe președintele ales Mohamed Bazoum în Niger, relatează AFP și Agerpres.
Ca reacție la aceste violențe, Palatul Elysee a transmis că președintele francez Emmanuel Macron „nu va tolera niciun atac asupra Franței și a intereselor sale” și că Parisul va răspunde „imediat și ferm”.
„Oricine ar ataca cetățenii, armata, diplomații și autoritățile franceze ar vedea cum Franța va răspunde într-un mod imediat și ferm. Președintele Republicii nu va tolera niciun atac asupra Franței și a intereselor sale”, a precizat Palatul Elysee.
„Franța sprijină, de asemenea, toate inițiativele regionale” care vizează „restabilirea ordinii constituționale” și întoarcerea președintelui ales Mohamed Bazoum, răsturnat de puciști.
Și Ministerul francez al Afacerilor Externe a condamnat „orice violență împotriva proprietăților diplomatice, a căror securitate este responsabilitatea statului gazdă”.
„Forțele din Niger au obligația de a asigura securitatea proprietăților noastre diplomatice și consulare în conformitate cu Convențiile de la Viena” și „le îndemnăm să-și îndeplinească această obligație impusă de dreptul internațional”, a transmis Quai d'Orsay, a cărui ambasadă a fost vizată duminică dimineață de protestatarii pro-militari care l-au răsturnat pe președintele ales Mohamed Bazoum.
Înainte de folosirea gazelor lacrimogene, unii soldați s-au plasat în fața ambasadei pentru a-i calma pe demonstranți.
Unii protestatari au insistat să intre în clădire, alții au dărâmat placa pe care scria „Ambasada Franței în Niger”, după care au călcat-o în picioare și au înlocuit-o cu steaguri rusești și ale Nigerului.
Franța, aliatul Nigerului în lupta împotriva jihadiștilor și pentru dezvoltare, și care are 1.500 de soldați în această țară, a anunțat sâmbătă că își suspendă ajutorul în urma loviturii de stat militare.
Demonstrația a început cu un marș către Adunarea Națională, cu mulțimi fluturând steaguri rusești și ale Nigerului. Mișcarea civilă M62, care protestase deja împotriva operațiunii Barkhane a armatei franceze în Sahel și Sahara, a lansat apelul la demonstrații.
Președintele demis Mohamed Bazoum, ales în 2021, își începe a cincea zi sechestrat în reședința sa privată de la palatul prezidențial de garda sa apropiată, al cărei lider, generalul Abdourahamane Tiani, este președintele Consiliului Național pentru Salvarea Patriei (CNSP), junta.
După Mali și Burkina Faso, Nigerul, subminat de atacurile grupurilor legate de ISIS și Al-Qaeda, este a treia țară din regiune care suferă o lovitură de stat din 2020.