Doctorul familiei// Viitoarea misiune a Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațială Internațională urmează a fi locul de creștere a unor minicreiere. Cum se va întâmpla acest lucru și de ce este necesar, vă spune Pavel Cepraga.
FDA-ul american, organizația ce se ocupă cu aprobarea medicamentelor pentru utilizare în rândul oamenilor, a declarat recent că nu va mai cere ca noile medicamente să fie testate pe animale înainte de a fi aprobate. Poziția este expusă în contextul în care deja pot fi produse țesuturi artificiale ce servesc drept substrat al experimentelor.
O viitoare misiune de reaprovizionare către Stația Spațială Internațională va include celule stem ce urmează să devină modele minuscule, 3D, ale creierului uman.
Celulele stem sunt un tip special de celule care în anumite condiții se pot dezvolta în orice țesut, de exemplu, iei o celulă stem din piele și faci un creier din ea. Anume așa își propun să realizeze experimentul și cercetătorii implicați în proiect.
fost izolate celule stem din pielea unor adulți, iar sub acțiunea unor substanțe chimice urmează să fie crescute modele mici ale creierului uman în spațiu.
Procesul nu are loc pe Pământ din cauza gravitației ce creează dificultăți la înmulțirea celulelor. Astfel, savanții își propun să evite testarea medicamentelor pe animale.
Shane Hegarty, director științific al Axonis Therapeutics, compania implicată în studiu susține că „acest experiment ar putea ajuta, deoarece folosește țesut uman proiectat spre deosebire de modelele de rozătoare.”
Așteptăm cu nerăbdare rezultatele acestei experiențe, iar pe dumneavoastră, dragi ascultători, vă ținem la curent.