Economic

În primele 7 luni ale acestui an vinificatorii din Republica Moldova au exportat peste 70 de milioane de litri de vin

Exporturile de vinuri moldovenești au crescut cu 34 la sută în primele 7 luni ale acestui an, comparativ cu anul 2022. Cea mai mare parte a vinurilor moldovenești ajung pe piața din România. Autoritățile, dar și parteneri de dezvoltare, susțin că vor implementa noi strategii pentru supravegherea și sprijinirea sectorului vitivinicol din Republica Moldova.

De la începutul anului, vinificatorii din Republica Moldova au exportat peste 70 de milioane de litri de vin în 57 de țări ale lumii, a precizat directoarea interimară, a Oficiului Național al Viei și Vinului, Elizaveta Breahnă. În total au fost exportate peste 21 de milioane de litri de vin îmbuteliat și aproximativ 50 de milioane de litri în vrac.

„Pentru anul acesta se preconizează o recoltă de struguri cu o productivitate de la 6-14 tone la hectar, iar la procesare estimativ vor fi valorificate circa 260 de mii de tone de struguri. Dacă ne referim la exporturi, datele din primele șapte luni ale acestui an arată că avem o creștere semnificativă față de aceeași perioadă a anului 2022, ca volum total, creșterea este cu 34%, ceea ce constituie 70,9 de milioane de litri de vin”, a precizat Elizaveta Breahnă.

Sectorul vitivinicol reprezintă o ramură strategică a economiei naționale, iar agricultorii și autoritățile ar trebui să lucreze cot la cot pentru a obține rezultate și mai bune, spune ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

„Suntem o țară recunoscută în plan global ca producătoare de vinuri de calitate, deci lucrul acesta se datorează muncii depuse de voi și evident faptului că am fost susținuți pe parcursul dezvoltării acestei ramuri de către partenerii noștri. Urmează să menținem acest titlu de țară producătoare de vinuri de calitate și să dezvoltăm în continuare procesul nostru de producere și de dezvoltare a exporturilor, pentru că Republica Moldova, ca și piață de desfacere, este una mult prea mică pentru câte vinuri bune producem. Să știți că noi suntem axați pe dezvoltarea relațiilor de parteneriat. Voi aveți de creat cooperative, voi aveți de creat planuri de business, iar noi avem programe de subvenționare, atragerea de fonduri, susținerea și promovarea în plan internațional”, a declarat Vladimir Bolea.

În același timp, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a precizat că produsele moldovenești, în special strugurii și vinul, sunt apreciate pe piața europeană.

„În 2022, Uniunea Europeană a asigurat liberalizarea completă a comerțului produselor agricole moldovenești, inclusiv pentru struguri de masă și suc de struguri. În același an, numărul companiilor care exportă în UE a crescut până la 2044. Uniunea Europeană rămâne cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, 70 de procente dintre companiile exportatoare livrează în UE”, a menționat Janis Mazeiks.

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, România se află pe primul loc în topul a 10 țări în care sunt exportate vinurile moldovenești. În primele șapte luni ale anului 2023, valoarea exporturilor de vin îmbuteliat pe piața românească a fost de peste 15 milioane de dolari, în creștere cu 13% față de perioada similară a anului trecut. România este urmată de Ucraina, cu exporturi de aproximativ 7 milioane de dolari, și de Polonia și Cehia.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult