Președintele Parlamentului a prezentat prioritățile sesiunii de toamnă 2023. Ce așteptări are opoziția
Parlamentul Republicii Moldova s-a convocat în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2023. În debutul acesteia, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a prezentat prioritățile Legislativului. Oficialul a remarcat că securitatea energetică continuă a fi o prioritate pentru guvernare. În același timp, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Vlad Batrîncea, a acuzat majoritatea că nu acceptă inițiativele legislative și nici inițierea audierilor publice propuse de opoziție.
Igor Grosu a remarcat că anul 2023 este un an în care Republica Moldova trebuie să avanseze ireversibil în toate domeniile – în justiție, economie, energetică, infrastructură, securitate și pe plan extern, să-și facă bine temele pentru acasă.
„Avem o agendă parlamentară ambițioasă și o vom putea realiza cu succes doar dacă ne vom uni eforturile și vom face legi bune pentru toți oamenii noștri indiferent dacă sunt acasă sau în diasporă. Moldovenii merită și trebuie să trăiască ca în Europa, într-o Moldovă europeană, fiindcă suntem europeni și asta am demonstrat-o întregii lumi”, a punctat oficialul.
Totodată, șeful Legislativului a vorbit și despre justiție și corupție, ca fiind domenii cheie în avansarea altor reforme.
„Schimbările care au început în justiție sunt corecte și își vor îndeplini scopul de bază – cel de a avea în sistem judecători independenți care pun legea în capul mesei. Rezistența din sistem la această curățare era de așteptat. Cei corupți, cei deprinși cu comenzi la telefon, cei obișnuiți cu mita nu vor să-și schimbe năravul sau, și mai mult, să fie pedepsiți pentru ce au făcut. Dar asta nu ne va opri”, a declarat Igor Grosu.
În același timp, vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Vlad Batrîncea, a vorbit despre așteptările pe care le are opoziția în sesiunea de toamnă a legislativului, precizând că până în prezent inițiativele legislative ale Blocului nu au fost incluse pe agenda ședințelor plenare.
„Împreună cu colegii, fracțiunea, de fiecare dată am venit argumentați și propuneam audierea Guvernului pe subiecte cele mai importante de rezonanță. Și asta și este rolul Parlamentului de a asigura opinia publică cu informații concludente obiective și din păcate în Parlamentul Republicii Moldova noi nu am avut nici o dezbatere în acest sens, nici o audiere. Nu știm prin ce se argumentează această atitudine. Nu vrem să credem, dar suntem nevoiți să credem că nu se dorește ca în Parlamentul Republicii Moldova să fie dezbătute subiectele respective, orice ține de securitatea rutieră, de plățile sociale, or de soarta celor din teritorii și reforma administrativ-teritorială. Orice alt subiect pe care l-am propus noi spre discuții, toate au fost respinse”, a menționat Vlad Batrîncea.
Totodată, președintele fracțiunii BCS și-a exprimat speranța că lucrurile se va schimba.
„Sperăm mult în Parlamentul Republicii Moldova, cel puțin în această legislatură, să instituim mecanisme clare care să protejeze dreptul și nu doar să protejeze, dar și să realizeze dreptul fiecărui deputat la creația legislativă. Cel puțin fiecare inițiativă, deputatul este în drept să prezinte la această tribună și să argumenteze, deja discreția plenului este să ia atitudine vizavi de această inițiativă”, a specificat Vlad Batrîncea.
Joi, 7 septembrie, Parlamentul s-a convocat în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2023. Deputații examinează, în prima lectură, proiectul de lege privind etichetarea produselor cu impact energetic și inițiativa legislativă care va facilita dezvoltarea proiectelor de infrastructură energetică.
De asemenea, Parlamentul urmează să declare utilitate publică de interes național pentru lucrările de construcție a drumului R 34.4 Leova – frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat, cu infrastructura conexă.