Economic

Expert// Cererea pe piața imobiliară din Republica Moldova a crescut cu aproximativ 30 la sută în ultima lună de vară

Cererea pe piața imobiliară din Republica Moldova a crescut cu aproximativ 30 la sută în ultima lună de vară. Potrivit experților, majorarea se explică prin faptul că în această perioadă, în țară au revenit cetățenii care muncesc peste hotare și au decis să investească într-o locuință. Totodată, astfel de decizii au luat și persoanele care au amânat procurarea unui apartament din cauza pandemiei, războiului din Ucraina, dar și a inflației.

În luna august, cumpărătorii au devenit mai activi pe piața imobiliară din Republica Moldova, a declarat pentru postul nostru de radio, expertul imobiliar Victor Cernomorcenco. Acesta a punctat că fenomenul dat este unul obișnuit pentru sfârșitul verii, însă persistă și în luna septembrie. Victor Cernomorcenco mai precizează că în prima jumătate a anului prețurile la apartament nu s-au majorat, dar cererea mare ar putea duce la o ușoară scumpire a locuințelor.

„Noi avem diaspora care a revenit în luna august și s-a sincronizat și cu faptul că la din lunile iunie-iulie s-au micșorat și creditele ipotecare. Astfel, persoanele, care nu doreau să acceseze un credit cu rate de 14%, cu 8,5-9% sunt mai flexibili. Aceștea sunt doi factori care au influențat creșterea cererii, dar dacă noi o să aveam cererea aceasta și în octombrie, noiembrie, decembrie ar putea ca prețurile să crească cu 5-7% până la sfârșitul anului. La noi acum sunt la mare căutare apartamentele în blocurile noi, pentru că sunt puține. Asta se datorează faptului că în ultimii ani nu prea s-au dat autorizații de construcții”, a declarat Victor Cernomorcenco.

Anul trecut piața imobiliară a fost afectată de războiul din Ucraina, dar și de ratele mari la credite, însă acum s-a înviorat, a menționat expertul economic Veaceslav Ioniță. O altă problemă este că în 2022 au stagnat nu doar prețurile, dar și construcția de imobile noi, mai spune expertul.

„Această înviorare doar începe. În următoarele luni, cred că ea se va manifesta prin intensificarea numărului de tranzacții. Apartamentele oricum vor continua să crească în preț și se explică acest lucru foarte simplu. Prețul apartamentelor este corelat cu salariile și ținând cont că la noi salariile în euro cresc, apartamentele tot cam în direcția asta vor merge. Acum noi încă nu observăm, dar în 2024 putem să avem un mic disconfort din cauza numărului micuț de apartamente noi care vor fi pus în vânzare”, a subliniat Veaceslav Ioniță.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, anul trecut s-au eliberat aproximativ 3400 de autorizații de construcții pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale, în scădere cu peste 17% față de anul 2021.

Experții imobiliari precizează că, în acest an prețul mediu pentru un metru pătrat într-un apartament nou, în variantă albă este în medie de 1000 de euro, iar pentru unul deja mobilat poate depăși 1300 de euro. Pentru comparație, în blocurile vechi un metru pătrat este în medie de 800-850 de euro.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult