Politic

Experții subliniază necesitatea comunicării și interacționării intense a R. Moldova cu instituțiile europene

Republica Moldova are nevoie de o mai mare prezență în instituțiile europene, implicit în Parlamentul European, în special acum când are statut de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană și este în așteptarea deciziei Consiliului European privind lansarea negocierilor pentru aderare, a declarat la emisiunea „Paralela 47” de la Radio Moldova experta Asociației pentru Politică Externă, Victoria Roșa. La rândul său europarlamentara, Ramona Strugariu, subliniază necesitatea continuării reformelor inițiate.

Acum când Republica Moldova a făcut pași importanți în procesul de integrare europeană, comunicarea și interacțiunea cu instituțiile europene este foarte importantă, a declarat experta Victoria Roșa. Potrivit ei, astfel am putea înțelege mai bine procesele din interiorul UE, inclusiv în Parlamentul European, care ia decizii foarte importante referitoare la Republica Moldova.

„Republica Moldova trebuie să profite de toate ocaziile care i se oferă pentru a se integra în instituțiile europene pentru a avea reprezentanți care ar putea nu doar să observe procesele, tendințele, dar, în același timp, să transmită mesajele acasă astfel încât să fim mult mai eficienți în toate reformele dar și lacunele pe care le facem pe intern”.

Republica Moldova înregistrează progrese pe unele capitole din cele nouă condiționalități impuse de Comisia European, a afirmat europarlamentare Ramona Strugariu. Totodată, oficialul precizează că reforma justiției este un proces de lungă durată, iar Comisia Europeană va lua în considerare eforturile și consecvența acțiunilor Chișinăului pe acest domeniu, nu neapărat reformarea completă a sistemului.

„Sunt niște etape parcurse, dar nu cred că are nimeni așteptarea în acest moment să se fi întâmplat totul și să fie totul perfect și ireversibil. Cred că mai degrabă se va uita la consistența eforturilor și la consecvența cu care continuă niște lucruri care au început”.

Amintim, că pe 5 octombrie Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate de votur, o Rezoluție prin care recomandă începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2023.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult