Premierul Dorin Recean discută la Bruxelles despre prioritățile de integrare în UE și reforma justiției
Prioritățile Guvernului în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, reforma în sectorul justiției, precum și oportunitățile de aprofundare a cooperării în domenii cheie care vizează dezvoltarea economică a țării noastre au fost discutate la întrevederile prim-ministrului Dorin Recean, aflat într-o vizită oficială la Bruxelles, cu vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourová, comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, și directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert Jan Koopman.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, șeful Legislativului de la Chișinău Dorin Recean s-a referit la procesul de implementare a celor 9 recomandări ale Comisiei Europene.
„Guvernul este ferm angajat să realizeze reforma justiției, să continue lupta împotriva corupției și să realizeze planul de deoligarhizare. Sunt prioritățile noastre atât în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cât și în dezvoltarea economică a țării. Mizăm pe sprijinul Comisiei Europene pentru deschiderea negocierilor de aderare”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Tot la Bruxelles, mai notează sursa citată Dorin Recean a discutat despre oportunitățile de dezvoltare a economiei naționale și proiectele de sprijin financiar ale Uniunii Europene cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie.
Amintim că prim-ministrul Dorin Recean, împreună cu membri ai Guvernului, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 24 - 26 octombrie.