Republica Moldova ar putea plăti aproape dublu pentru gazele naturale achiziționate de la Gazprom, comparativ cu prețul de pe piața UE
În cazul în care Republica Moldova ar cumpăra direct gaze naturale de la Gazprom, în conformitate cu acordul semnat în toamna anului 2021, atunci ar trebui să plătească, pentru ultimul trimestru al acestui an, circa 820 de dolari pentru mia de metri cubi, aproape dublu față de prețul gazului cumpărat de Energocom de pe piața europeană, prin intermediari, a declarat membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandr Slusari. În același timp, și experții în securitate energetică punctează că procurarea gazelor naturale de pe piața externă este mult mai avantajoasă pentru țara noastră din mai multe considerente.
Membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari, a publicat prețul metanului livrat de Gazprom care se regăsește în scrisoarea Moldovagaz expediată Ministerului Energiei. Astfel, pentru al IV-lea trimestru, prețul stabilit este de 820 de dolari pentru mia de metri cubi. Totodată, directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, s-a arătat revoltat de faptul că Alexandr Slusari a publicat documentul.
Expertul Călin Negură a declarat pentru Radio Moldova că procurarea de gaze naturale de pe piața liberă este cea mai bună soluție în contextul actual, iar prețul oferit este mult mai mic decât cel furnizat de concernul rus. Totodată, expertul în securitate energetică a precizat că Gazprom a demonstrat că nu este nici cel mai sigur furnizor.
„Logica ne sugerează că prețul mediu ponderat cu care se achiziționează pe piața liberă, în mare parte a Uniunii Europene, este mult mai convenabil decât prețul de livrare de la Gazprom. Pentru că noi avem deja cunoscută situația din anul 2021 și din 2022, când au fost oprite livrările sau micșorate într-o măsură destul de mare și nici până acum nu avem claritate dacă noi sau Moldovagaz ar vrea să achiziționeze inclusiv pentru malul drept, atunci evident este și elementul ăsta de siguranță”, a declarat expertul Călin Negură.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a precizat recent într-un interviu pentru Radio Moldova că deocamdată nu sunt premise ca tariful la gazele naturale să fie micșorat. În același timp, oficialul a anunțat că Republica Moldova are în stocuri peste 650 de milioane de metri cubi de gaze naturale, rezerve care ar urma să fie suficiente până în luna februarie.
Stocurile de gaze naturale au fost făcute de Energocom de la începutul verii, când instituția a procurat de pe piața liberă la un preț mediu de 420 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Precizăm că Republica Moldova a început să cumpere în avans gaze naturale și să le stocheze în depozitele din România și Ucraina, după ce în octombrie anul trecut Rusia a redus volumul livrărilor către țara noastră.
De la sfârșitul anului trecut întreaga cantitate de gaze naturale de la Gazprom, adică 5,7 milioane de metri cubi pe zi, sunt livrați în regiunea transnistreană, în schimb, Centrala asigură cu energie electrică malul drept al Nistrului.
Autor: Olga Mînzat