Social

Evocări// In memoriam trompetistului Simion Târșu

Sunetul trompetei pătrunde în suflet aidoma vocii omenești, sunt de părerea toți cei care mânuiesc și cunosc cu adevărat acest instrument muzical deosebit. Dacă ar putea vorbi trompeta lui Simion Târșu, păstrată cu sfințenie de familia lui având un loc anume în casă, ar spune de dorul sfâșietor pe care ar vrea să-l scoată în sunete din sufletul stăpânului ei, care o mângâia și o adora.

Născut la Edineț într-o familie de lăutari, tatăl lui, Alexandru era foarte cunoscut prin părțile locului ca trombonist și trompetist. Simion de mic a gustat din adevărata viață de lăutari, cântând împreună cu tatăl său și renumiții Chifu și Banu pe la toate petrecerile din părțile Edinețului.

Când veni timpul, a mers să studieze la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Aici îl întâlnește pe Valeriu Hanganu cu care cântau împreună duete la trompetă. Timpul a arătat că s-au întâlnit doi dintre cei mai buni trompetiști ai timpului. Valeriu Hanganu, de baștină de la sudul republicii, cânta în orchestra Lăutarii, iar Simion Târșu, de la nord, în orchestra Mugurel. Atunci când s-a întâmplat tragedia cu Hanganu, Târșu a fost invitat de către Nicolae Botgros în Lăutarii, unde a activat până la sfârșitul vieții.

Măiestria lui Simion Târșu era înalt apreciată de specialiști, de lăutarii care l-au declarat unul dintre cei mai buni, cu cele mai catifelate sunete la trompetă. Sutele de concerte alături de colegi veneau ca o completare a farmecului adus în scenă faimoasei orchestre de trompeta lui Simion Târșu.

La doar 54 de ani părăsea această lume Simion Târșu, lăsând în urmă familia, 2 fiice și colegii lui dragi de la Lăutarii.

Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii” din Chișinău s-a despărțit de unul dintre vechii instrumentiști și totodată unic în felul său de a face instrumentul să plângă în mâinile sale.

În urma sa au rămas lacrimi și o amintire tristă a unui artist care n-a apucat să îmbătrânească.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult