Directorul SIS: Rusia ar fi alocat circa 1 miliard de lei prin intermediul lui Ilan Șor pentru a destabiliza situația din Republica Moldova
Din 2022 până în prezent, aproximativ un miliard de lei ar fi alocat Federația Rusă, prin intermediul politicianului fugar Ilan Șor pentru a destabiliza situația din Republica Moldova și a aduce la guvernare persoane loiale Kremlinului, a declarat astăzi directorul SIS, Alexandru Musteața. Oamenii legii documentează 160 de volume de dosare, intentate pe persoanele cu rol cheie. Reprezentanții formațiunii nu au răspuns apelurilor pentru a comenta acuzațiile.
Doar în ultimele două luni, peste 90 milioane lei au ajuns în țara noastră prin diferite scheme, în scopul coruperii alegătorilor pentru scrutinul local general din 5 noiembrie, afirmă directorul SIS.
Potrivit lui Alexandru Musteața, există bănuiala că fiecare dintre cei 652 de candidați ai partidului Șansa ar fi primit câte 20 de mii de lei, tablete și telefoane mobile, în sumă totală de până la 13 milioane lei.
„Aceasta conturează existența unui fenomen din care rezultă bănuiala rezonabilă că practic toți cei 652 de candidați au primit suma de 20 de mii de lei. Astfel, făcând calculul, a fost estimată suma de circa 13 milioane de lei, bani ilegal distribuiți. Totodată, s-a stabilit că candidații la funcția de primari și consilieri, susținuți de partidul politica Șansa au primit tablete și telefoane, care urmau a fi utilizate în cadrul campaniei electorale”, a declarat directorul SIS.
Alexandru Musteață a precizat că până în prezent sute de angajați ai MAI, CNA, SIS și Procuraturii Generale sunt antrenați în documentarea activității infracționale a noului partid Șansa și a altor formațiuni conduse din umbră de Ilan Șor, iar oamenii legii documentează 160 de volume de dosare, intentate pe persoanele cu rol cheie în aceste scheme.
Președintele partidului Șansă, Alexei Lungu, nu a răspuns apelurilor noastre pentru a comenta acuzațiile. Însă, într-o conferință de presă organizată înainte de acuzațiile prezentate de directorul SIS, acesta a afirmat că în Republica Moldova ar fi instaurată dictatura și că s-ar pregăti excluderea formațiunii sale din cursa electorală.
„Începând de astăzi, Republica Moldova ca stat democratic nu există. Acele mici insulițe ale democrației în care mai speram și credeam că mai există au fost distruse în totalitate. Vreau să fac un anunț să știe toată lumea că după ce consiliile locale electorale de circumscripție au decis să-și arate caracterul și să meargă exclusiv pe buchea legii, astăzi se va lua decizia ca prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale noi să fim scoși din cursa electorală”, a declarat Alexei Lungu.
Precizăm că, recent SIS a sesizat CEC despre nereguli similare în privința mai multor candidați ai partidului Șansa la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Opt candidați și echipele de consilieri ale formațiunii din opt localități rurale au fost excluși din cursă.
Autor: Olga Stăvilă