Personalitatea săptămânii // Mihail Sadoveanu – 143 de ani de la naștere
Astăzi, 5 noiembrie, se împlinesc 143 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a secolului XX – Mihail Sadoveanu. Scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român, Sadoveanu a fost și rămâne un nume uriaș în literatura română, cunoscut datorită romanelor istorice pe care le-a scris de-a lungul vieții. Date biografice extrase din destinul lui Mihail Sadoveanu descoperiți mai jos.
Mihail Sadoveanu s-a născut pe 5 noiembrie 1880, în Pașcani, județul Iași. Părinții săi nu au fost căsătoriți niciodată, iar până în 1891 acesta s-a numit Mihail Ursachi. După ce tatăl său îl recunoaște, devine Mihail Sadoveanu.
Școala primară a făcut-o la Pașcani în 1887, iar profesorul său, Dl. Busuioc, a fost cel care l-a îndrumat să scrie colecția de povești „Domnul Trandafir”. A urmat gimnaziul „Alecu Alecsandru Donici” la Fălticeni și „Liceul Național” din Iași. Din cauza expedițiilor în bălțile Șomuzului și la Nada Florilor rămâne un an repetent, dar după moartea mamei sale termină anii de gimnaziu în fruntea promoției.
Debutează în revista bucureșteană „Dracu” în 1897, cu schița „Domnișoara M. din Fălticeni”. În 1898 începe să colaboreze la foaia „Viața nouă a lui Ovid Densușianu”, alături de Tudor Arghezi, la care se semnează cu pseudonimul M.S. Cobuz.
În anul 1990, Mihail Sadoveanu pleacă la București cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, însă renunță și se dedică literaturii. A început să frecventeze societatea boemă a Capitalei și a hotărât să abandoneze poezia și să scrie numai proză realistă.
În anul 1902, apare primul manuscris al romanului „ Frații Potcoavă ”, unul dintre fragmentele acestuia fiind publicate în revista „Pagini Alese” cu pseudonimul M.S Cobuz.
La terminarea armatei se stabilește la Fălticeni, acolo unde își întemeiază o mare familie și începe să lucreze la primele nuvele. Decide să trăiască din cariera de scriitor, iar în anul 1916 apare romanul istoric „Neamul Șoimăreștilor”, iar mai apoi volumele „44 de zile în Bulgaria și „Războiul Balcanic”.
Între 1916 și 1917, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, Sadoveanu se stabilește în Moldova împreună cu Tudor Arghezi și Topîrceanu.
În anul 1919, editează împreună cu Tudor Arghezi revista „Însemnări literare”, la Iași. Devine membru al Academiei Române în 1921, iar în 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
Scriitorul publică povestirea „Hanul Ancuței”, fiind un volum cu 9 povestiri, în anul 1928. Romanul „Păuna Mică” este publicat în anul 1948, iar un an mai târziu este ales președinte al Uniunii scriitorilor. Între anii 1925 și 1930, Sadoveanu publică un număr de romane foarte bine primite de critici, printre care și cunoscutul roman „Baltagul”.
În 1950 își donează casa cu turn statului român și se mută înapoi în București, unde deține o casă în apropierea Muzeului Zambaccian. Peste câțiva ani suferă un infarct care îi afectează vorbirea și îl lasă aproape orb. Se retrage în zona Neamțului unde este vizitat periodic de prietenii din literatură și politică.
Sadoveanu se stinge la data de 19 octombrie 1961 și este înmormântat pe 21 octombrie la Cimitirul Bellu din București. Casa din apropierea Schitului Vovidenia este astăzi un muzeu dedicat scriitorului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
