Electorala

În ultimul deceniu mai mulți candidați au fost excluși din cursele electorale. Cele mai sonore cazuri

Anularea înregistrării candidaților Partidului Șansă nu este o premieră pentru Republica Moldova. În ultimul deceniu mai mulți candidați au fost excluși din alegeri, fiind vorba în cea mai mare parte, la fel ca în cazul Partidului Șansă, de cei afiliați politicianului fugar Ilan Șor.

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri de excludere din campaniile electorale s-a produs în 2014, atunci când pe ultima sută de metri, instanțele judecătorești naționale au admis solicitarea Comisiei Electorale Centrale de a exclude Partidul Politic „Patria” din cursa electorală. Motivul invocat a fost că partidul a folosit fonduri nedeclarate, inclusiv bani din străinătate, încălcând astfel prevederile legislației electorale. Formațiunea care îl avea în fruntea listei electorale pe politicianul Renato Usatîi a obținut însă șase ani mai târziu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

La scrutinul prezidențial din 2016, instanțele de judecată au decis excluderea din cursa electorală a candidatei fostului partid Șor - Inna Popenco.
În plină campanie electorală, aceasta ar deschis mai multe magazine sociale în diverse localități din țară utilizării mijloacelor bănești nedeclarate. Acest motiv a fost invocat de Comisia Electorală Centrală pentru a cere excluderea candidatei din alegerile prezidențiale.

Și candidata aceleiași formațiuni la alegerile locale noi din municipiul Chișinău din 2018, Reghina Apostolova, al cărei nume a figurat și în dosarul furtul miliardului, a fost exclusă din cursa electorală. Motivul invocat a fost că Reghina Apostolova a admis finanțarea din exterior a campaniei electorale, dar și apariția sa într-un spot electoral alături de un interpret rus.

Pentru încălcarea legislației electorale privind finanțarea campaniei electorale a fost exclus în martie 2020 Vitalie Balinschi, candidatul fostului partid condus de Ilan Șor la Alegerile parlamentare noi din circumscripția Hîncești.

Candidata lui Șor la alegerile locale noi din Bălți din 2021, Marina Tauber a fost exclusă din turul doi de scrutin, care a fost anulat din această cauză. Motivul acestei excluderi au fost cheltuielile nedeclarate ale Partidului „Șor" pentru finanțarea ilegală a alegerilor, dar și alte încălcări.

Amintim că în luna iunie, Înalta Curte a declarat neconstituțional Partidul Șor. Procesul a fost inițiat în baza unei sesizări depuse la Curtea Constituțională de către Guvern, care a solicitat verificarea constituționalității formațiunii. Unul dintre motivele care a stat la baza acestei solocitări invocate de Executiv fiind încălcările frecvente ale partidului în campaniile electorale anterioare.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult