Politic

Reuniunea „United4Moldova”: a fost adoptată o rezoluție de sprijin al parcursului european al țării noastre

Republica Moldova va beneficia în continuare de sprijin în procesul de aderare la Uniunea Europeană și pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației. O rezoluție care prevede acest lucru a fost aprobată astăzi în cadrul reuniunii „United4Moldova”, găzduită de Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

Cei peste 80 de participanți la reuniune au salutat progresul înregistrat de Republica Moldova în reforma sectorului judiciar, eforturile susținute de deoligarhizare și de combatere a corupției.

„Rezoluția reprezintă o reafirmare a dedicării națiunilor UE față de perspectiva de aderare a Republicii Moldova, o recunoaștere a faptului că viitorul țării noastre este în Uniunea Europeană. Totodată, documentul subliniază rolul sprijinului acordat de comunitatea europeană pentru o Europă mai rezilientă și mai unită”, se menționează într-un comunicat al Legislativului.

Astfel, participanții la reuniune și-au exprimat determinarea de a acorda în continuare asistență Republicii Moldova, în contextul atingerii obiectivului de aderare la UE, de reformă a țării și de îmbunătățire a condițiilor de viață a cetățenilor.

„Acest angajament reflectă devotamentul nostru neclintit față de modelarea unui viitor care să nu fie doar prosper, dar și profund armonizat cu aspirațiile cetățenilor moldoveni”, se stipulează în rezoluție.

De asemenea, prin rezoluția aprobată se face apel către Comisia Europeană și Consiliul European să continue să susțină Republica Moldova.

Menționăm că Parlamentul Republicii Moldova a găzduit astăzi, în premieră, reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale Uniunii Europene și ai Comisiilor pentru afaceri externe din țările Uniunii Europene. Pe parcursul zilei, autoritățile de la Chișinău, împreună cu zeci de oficiali europeni, au discutat despre perspectiva europeană a țării noastre și cum pot fi sprijinite eforturile de integrare europeană.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult