Social

Deficitul în bugetul pensiilor în 2023 a fost de 6,7 miliarde de lei, susține ministrul Muncii și Protecției Sociale

În anul 2023, deficitul în bugetul pensiilor a fost de 32%, ceea ce constituie aproximativ 6,7 miliarde de lei, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, la TV8.

Potrivit oficialului, deficitul este acoperit din banii de la buget preconizați pentru alte domenii.

„Dacă se păstrează această tendință, acest deficit va crește și, atunci va trebui să compensăm din bugetul de stat. Problema pe care o avem noi este că, pensia pe care o plătim acum, chiar dacă acest Guvern a ridicat-o nu este încă suficient. Dacă vom avea creștere economică, dacă cei care muncesc vor contribui, dacă avem situația în care 20% din pensionarii Republicii Moldova încă continuă să muncească și noi avem foarte mulți cetățeni apți de muncă și nu muncesc, trebuie să realizăm toate aceste eforturi, dacă ne va reuși, sistemul de pensii va fi mai sustenabil și mai puțin vulnerabil”, a afirmat Alexei Buzu.

Alexei Buzu a mai precizat că nu există riscul de colaps al sistemului de pensii din țara noastră.

Amintim că Guvernul a aprobat indexarea pensiilor și alocațiilor sociale cu 15 procente de la 1 aprilie. Pensia minimă pentru limită de vârstă constituie circa 2620 de lei, cu 342 de lei mai mult decât în anul 2022.

În Republica Moldova vârsta de pensionare pentru bărbați este de 63 de ani, iar pentru femei 60 de ani și șase luni. Potrivit datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în țara noastră sunt peste 675 de mii de pensionari.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult