PAS și PSRM nu vor forma coaliții în consiliile raionale. Declarațiile reprezentanților celor două formațiuni
Partidul Socialiștilor nu va forma nici o coaliție cu Partidul Acțiune și Solidaritate pentru a crea o majoritate în consiliile raionale, au declarat astăzi reprezentanții PSRM. De cealaltă parte, membrii Partidului Acțiune și Solidaritate declară că se vor orienta spre alianțe cu partide de orientare pro-europeană.
În prezent se discută cu reprezentanții altor partide pentru crearea alianțelor comune în consiliile raionale, a declarat secretarul Executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon. Acesta a subliniat că prioritatea de bază este formarea coalițiilor cu alți parteneri decât reprezentanții partidului de guvernământ.
„ Ne punem ca scop să creăm majorități în consiliile raionale cu toate partidele, în afară de PAS. Nicio coaliție cu PAS nu este creată nici într-un raion. Ducem negocieri, discutăm cu Ion Chicu, alți parteneri de coaliție posibili”.
Deputatul PAS, Vasile Grădinaru, a declarat pentru Radio Moldova că formațiunea va crea alianțe în special cu reprezentanții partidelor pro-europene. Vasile Gradinaru a mai precizat că, liderul PSRM Igor Dodon trebuie să-și asume responsabilitatea coalițiilor formate cu reprezentanții partidelor finanțate ilegal de unii politicieni, doar pentru a lupta împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate.
„PAS va face majorități în teritoriu. Prioritate vor avea partidele pro-europene. Dacă domnul Dodon este obișnuit să facă alianțe cu partide finanțate de Șor, cu alte partide de aceiași calitate, este dreptul lor”.
Amintim că în urma scrutinului de duminică, PAS a obținut 357 din cele 1086 de mandate de consilier raional și municipal, sau aproape 33 la sută. Partidul Socialiștilor a obținut 256 de mandate, sau 23,5 la sută. PSRM va avea cu 70 de consilieri raionali și municipali mai puțini decât după scrutinul local general din 2019. PAS a obținut majoritatea în patru consilii raionale, iar PSRM în trei.
Pe locul 3 s-a clasat Partidul Social Democrat European, cu 88 de consilieri de nivelul II, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei a obținut 57 de mandate de consilier raional și municipal, Partidul Comuniștilor - 47 de mandate, formațiunea Partidul Nostru – 44, iar Partidul Liberal Democrat – 41. Urmează Platforma Demnitate și Adevăr cu 39 de mandate și Partidul Renaștere cu 35.