Cinci preoți de la Mitropolia Moldovei au fost opriți să oficieze slujbe și eliberați din funcție. Reacția parohilor vizați
Cinci preoți de la Mitropolia Moldovei au fost opriți să oficieze slujbe și eliberați din funcția de paroh, prin decrete semnate de Mitropolitul Vladimir. Instituția bisericească și-a motivat hotărârea prin faptul că aceștia ar fi părăsit „samavolnic” Biserica Ortodoxă din Moldova, nu s-au supus autorităților bisericești ierarhic superioare și ar fi încălcat jurământul depus la hirotonie. De cealaltă parte, parohii vizați au declarat pentru Radio Moldova că nu se vor conforma deciziei Mitropoliei Moldovei, întrucât ar fi nulă pentru ei.
Membrul Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Episcopul de Soroca Ioan califică aceste acțiuni drept un act de sfidare și trădare întrucât aceștia ar încălca dreptul canonic bisericesc.
„Constatăm acest exod care, de fapt, nu este unul masiv și îl tratăm cu mare regret, întrucât acești preoți, în mod flagrant, încalcă dreptul canonic bisericesc”, a declarat Episcopul de Soroca, Ioan.
Una dintre parohiile care deja și-a schimbat mitropolia în acte este biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Malcoci, raionul Ialoveni. Parohul bisericii, Andrei Oistric, unul din preoții vizați, a precizat că decizia Mitropoliei Moldovei este una nevalabilă, deoarece biserica la care slujește nu mai face parte din Biserica Ortodoxă din Moldova din luna octombrie, întrucât a aderat la Mitropolia Basarabiei.
Andrei Oistric a explicat că trecerea bisericii la Patriarhia Română a avut loc în semn de protest față de Patriarhia Rusă, la care se subordonează Mitropolia Moldovei, și care binecuvântează războiul Rusiei în Ucraina.
„Noi nu mai facem parte din Mitropolia Moldovei și de aceea nu poți tu să vii acum cu anumite sancțiuni pe marginea a ceea ce nu-ți aparține de fapt. Motivul care a stat la baza deciziei noastre este refacerea unei nedreptăți istorice. Să știți că noi, cei de jos, preoții care trăim într-adevăr în parohii, noi știm mai bine ce vrea de fapt poporul nostru”, a menționat Andrei Oistric.
În același timp, Andrei Oistric a precizat că măsura este nulă și pentru ceilalți parohi vizați.
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, aproximativ 50 de biserici au aderat la Mitropolia Basarabiei, iar tendința este una în creștere, a declarat pentru Radio Moldova, secretarul Mitropoliei Basarabiei, Constantin Olariu.
Amintim că, recent, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Chișinău, Pavel Borșevschi, și un grup de preoți ai Mitropoliei Moldovei i-au cerut Mitropolitului Vladimir să înceapă procesul de aderare la Patriarhia Română, afirmând că sunt nemulțumiți de Patriarhul Moscovei, care, potrivit lor, a devenit un angajat politic și sprijină războiul Rusiei în Ucraina.
Respectiv, Mitropolitul Vladimir va convoca mâine o ședință cu toți protopopii pentru a discuta despre migrarea preoților de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.
Autor: Dumitru Petruleac