Politic

Nicu Popescu: Republica Moldova a îndeplinit 94 la sută din condiționalitățile Comisiei Europene pentru a fi deschise negocierile

Republica Moldova a îndeplinit 94 la sută din condiționalitățile Comisiei Europene pentru a fi deschise negocierile de aderare cu Uniunea Europeană, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Potrivit lui, din iunie până în octombrie, autoritățile de la Chișinău au reușit să finalizeze măsurile pe care și le-a propus, iar Republica Moldova este considerată țara cu cea mai bună dinamică de aderare.

Republica Moldova a făcut progrese în toate cele 33 de capitole, iar în 9 domenii acestea sunt substanțiale, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, la o conferință de presă. Totodată, șeful diplomației moldovenești a spus că în raportul Comisiei Europene a fost subliniat faptul că țara noastră a avansat în domenii precum libera circulație a capitalului, achizițiile publice, dreptul societăților comerciale, serviciile financiare, sectorul energetic, politica de taxare, socială și de angajare, dar și cea externă și de securitate. Nicu Popescu a specificat că alte măsuri încă urmează să fie implementate.

„Trei măsuri cheie sunt menționate de Comisia Europeană. Prima măsură este progresul continuu și asigurarea unui proces transparent în numirea membrilor care au trecut evaluarea, așa-numitul vetting la Curtea Supremă de Justiție în organele de autoguvernare judiciară și de procuratură, inclusiv în procesul de numire al Procurorului General. A doua măsură ține de alocarea resurselor necesare Procuraturii Anticorupție din Republica Moldova. A treia măsură ține de măsurile adiționale privind deoligarhizarea, inclusiv prin intermediul unor reglementări relevante în ceea ce ține de plățile în numerar și fluxurile financiare”, a declarat Nicu Popescu.

Amintim că, pe 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.

Decizia finală va fi luată de către statele membre ale blocului comunitar la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie. Luni, președinta țării, Maia Sandu, în emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova a declarat că Republica Moldova ar putea deveni membră cu drepturi depline a Uniunii Europene mai devreme decât anul 2030.

Șefa statului consideră că acest lucru ar fi posibil, dacă, pe de o parte, autoritățile vor depune eforturi mai mari, iar, pe de altă parte, statele Uniunii Europene vor păstra deschiderea pe care o au acum față de integrarea europeană a țării noastre.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult