Cultură

Personalitatea săptămânii // Mihail Agafița, la cea de-a 50-a aniversare

Astăzi, 21 noiembrie, își sărbătorește jubileul unul dintre dirijorii de referință din Republica Moldova – Mihail Agafița – muzician, director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Artist al Poporului., membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova. Bagheta sa dirijorală pare să fie magică. Pe parcursul anilor, cu ajutorul ei a fermecat spectatori din marile orașe ale lumii. Grație talentului, consecvenței și măiestriei sale, a fost numit „unul dintre cei mai talentați tineri dirijori ai Europei”.

Mihail Agafița s-a născut la 21 noiembrie 1973, la Călărași. A absolvit cu mențiune Școala Medie Nr. 1 și Școala de Arte din Călărași, specialitatea Vioară. Apoi, Institutul de Stat de Arte din Chișinău (actualmente, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), specialitățile Dirijor orchestră de jazz și Predare chitară.

A doua facultate, Dirijat orchestră, a făcut-o la Universitatea Națională de Muzică din București cu profesorul Dumitru Goia, reprezentant de vază al școlii de dirijat din Sankt Petersburg. La aceeași instituție a urmat cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală – dirijat orchestră.

Activitatea și-a început-o în calitate de solist vocal și instrumentist în Orchestra populară a Școlii de Arte din Călărași. A fost chitarist în diferite formații. A evoluat în concerte cu orchestra studenților a Universității Naționale de Muzică din București și la pupitrul Orchestrei Filarmonicii de Stat din Botoșani (azi, Filarmonica „George Enescu”).

Din 2004, deține funcția de dirijor al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” a Republicii Moldova, iar din noiembrie 2009 devine și dirijor permanent al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca. A participat la prestigioase festivaluri internaționale, prestația sa fiind întâmpinată cu entuziasm de public și apreciată de critici. A dirijat peste 750 de concerte simfonice, spectacole de operă și de balet, cu ansambluri din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Italia, Rusia, Polonia, Cehia, Ucraina și Belarus, Germania, Danemarca, Grecia, Elveția și Portugalia.

A dirijat orchestrele Filarmonicii din Moscova, Filarmonicii „George Enescu” din București, Orchestra Națională Radio din România, Orchestra Simfonică RTV Slovenia (Ljubljana), a Filarmonicii de Stat din Belarus. S-a aflat la pupitrele dirijorale ale unor mari orchestre din România, Spania, Finlanda, Polonia, SUA ș.a.

În 2012, în semn de apreciere pentru merite deosebite și pentru contribuția adusă scenei lirice, Opera Națională Română din Cluj-Napoca i-a acordat Trofeul „Lya Hubic”. În ianuarie 2016, Ministerul Culturii al Republicii Moldova i-a acordat Premiul „Gavriil Musicescu” pentru contribuție excepțională la promovarea creației simfonice și prestație deosebită în spectacole de excepție. În 2019, a devenit Cetățean de Onoare al raionului Călărași. Deține titlurile onorifice „Maestru în Artă” (2010) și „Artist al Poporului” (2016).

Gabriela Știrbu

Gabriela Știrbu

Autor

Citește mai mult