Ziua Națională a României - importanța istorică
Ziua Națională a României celebrează Marea Unire din 1918, momentul în care Transilvania s-a unit cu statul român la 1 decembrie, finalizând procesul de unificare a tuturor provinciilor istorice locuite de români, inclusiv Basarabia, în cadrul aceluiași stat național. Marea unire a fost recunoscută de tratatele de pace din 1919-1920, dar contestată de fosta Uniune Sovietică. Potrivit istoricilor, Unirea de la 1918 a fost o expresie a voinței populare de a reveni la rădăcinile istorice.
La 1 decembrie 1918, a fost convocată, la Alba Iulia, Adunarea Națională a Românilor, la care s-a decis unirea Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului cu România, cu păstrarea unei autonomii locale, pe baze democratice, cu egalitate între naționalități și religii.
Anterior, la 27 martie, respectiv, 28 noiembrie 1918, organele reprezentative ale Basarabiei și Bucovinei au votat unirea cu statul român.
Potrivit istoricilor, acest fapt a creat premise pentru dezvoltarea economică și socială a teritoriilor românești, mai ales pentru Basarabia. Marea Unire a fost voința întregului popor, a menționat în timpul unor dezbateri organizate astăzi la IPN, doctorul în Istorie, Ion Varta.
„Ceea ce s-a întâmplat la 1 decembie 1918 a fost încununarea tuturor eforturilor, sacrificii de-a lungul mai multor secole ale românilor despărțiți în virtutea unor destine vitrege pentru că nu am avut parte de vecini nu prea puternici, într-un final s-a reușit această realizare”, a menționat Ion Varta.
Realizarea Marii Uniri s-a datorat succesului diplomatic pe care l-a avut România în primul Război Mondial, consideră expertul politic, Igor Boțan.
„S-a implicat în acțiuni de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate deopotrivă de una singură sau împreună cu aliații săi între 28 iulie 1914 și 11 noiembrie 1918. Atingerea scopului principal a fost realizarea unirii într-un stat național român”, a conchis Igor Boțan.
Evenimentul Marii Unirii a fost recunoscut internațional în anii 1919-1920. Totuși, Uniunea Sovietică nu a recunoscut hotarele României Mari, pretinzând la teritoriul Basarabiei, care timp de o sută de ani fusese în componența Imperiului Țarist.
România Mare a continuat să existe până în anul 1940. La 28 iunie, Uniunea Sovietică, în urma unui ultimatum a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei, iar câteva luni mai târziu, Ungaria și Bulgaria au ocupat Transilvania de Nord și Cadrilaterul.
