Numărul cazurilor de gripă și viroze, în ușoară scădere. Recomandările specialiștilor
Numărul cazurilor de gripă și viroze este în ușoară scădere. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), săptămâna trecută, au fost înregistrate 65 de cazuri de gripă sezonieră, majoritatea dintre ele la copii, în descreștere cu 18 la sută față de săptămâna precedentă. Medicii menționează că vaccinarea și respectarea riguroasă a igienei, dar și un regim alimentar sănătos sunt principalele metode de protejare a sănătății în această perioadă.
Unii moldoveni spun că se vaccinează în sezonul rece pentru a preveni infecțiile, alții, însă preferă metodele tradiționale.
„În general, m-am vaccinat înainte, când a fost perioada covid-ului. Așa mă strădui să am imunitatea bună și să nu iau viroze”;
„Eu mă vaccinez, fiindcă sunt diabetic și eu trebuie să mă vaccinez, asta e pentru sănătatea mea. Când a fost covid-ul tot m-am vaccinat de două ori, dacă va trebui și acum, tot mă voi vaccina”;
„Nu, nu ne vaccinăm, acesta este dreptul nostru și nu ne vaccinăm deloc”, au spus oamenii.
Medicii recomandă cetățenilor să se imunizeze și să evite spațiile aglomerate.
„Vreau să atenționez toate mămicile care fără prescripția medicului dau adaosuri alimentare, acestea adaosuri pot fi dăunătoare, trebuie să fie recomandate de medic și nu luate din propria inițiativă pentru a ridica imunitatea copilului, fiindcă imunitatea este un lucru individual”, a subliniat Liliana Guzun, medic de familie.
„Să respecte acele simple măsuri, cum ar fi spălatul regulat pe mâini cu apă și săpun, aerisirea încăperilor închise. Dacă apar simptome, să se adreseze la medicul de familie și să evite automedicația, să aibă o alimentație echilibrată și corectă, o odihnă adecvată, exerciții fizice pentru a crește imunitatea”, a recomandat Alina Druc, medic epidemiolog.
În cazul metapneumovirusului, specialiștii menționează că măsurile de prevenire sunt aceleași ca și la gripa sezonieră.
„El provoacă o infecție respiratorie obișnuită. Desigur, în unele cazuri, pot avea careva complicații cum ar fi bronșita, pneumonia, însă, nu este ceva nou, nu este un virus nou, cum a fost, de exemplu, Covid-19”, a precizat Alina Druc.
Potrivit ANSP, în ultimele trei luni au fost înregistrate peste 60 de mii de cazuri de infecții respiratorii acute și 179 de cazuri de Covid-19.