Cultură

MEDITAȚII ÎN CHEIA SOL - cântărețul de muzică populară Mihai Ciobanu

S-a născut la 20 februarie 1953 în satul Bujor, raionul Hâncești. În 1978 a absolvit Colegiul de muzică „Ștefan Neaga”, iar în 1985 – Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice) din Chișinău. A activat în orchestrele de muzică populară „Veselia”, „Miorița”, „Mugurel”, „Folclor”. Pe parcursul anilor a colaborat cu orchestrele „Lăutarii”, „Joc” și altele. În 2005 Mihai Ciobanu înființează grupul vocal de bărbați „Basarabenii”.

De-a lungul carierei sale a înregistrat peste 300 de piese, una din cele mai cunoscute fiind „Casa părintească nu se vinde”, pe versurile poetului Grigore Vieru.

„Cu muzică bună omul trece prin viață mai ușor și mai cu drag de lume. Dacă n-ar fi muzica, cred că ar fi mai mult necaz pe pământ. Cu muzică alungi nevoile, necazurile, durerile sufletești.

Îmi amintesc, pe când eram copil mic, mama deseori plângea, plângea de atâtea necazuri. Ne uitam amândoi prin geam și ca s-o liniștesc cumva, îi spuneam: ”Mamă, hai să cântăm, să cântăm ca la joc”. Ea avea o voce plăcută și cânta frumos, ce-i drept mai mult bocit, pentru că se considera cea mai bună bocitoare în sat.

De când mă țin minte, ascult diferită muzică, inclusiv din țările unde mă duc. Ascult ritmul. Unele frânturi de melodii se aseamănă mult cu folclorul nostru. Mai ales muzica portugheză, fado. Melodiile acestea-s niște bocete și doine de-ale noastre. Și cu asta ne lărgim orizontul, ca să ne putem orienta mai bine în viață.

Am avut foarte multe turnee. Dăruam melomanilor CD-uri, inclusiv pe cel intitulat „Busuioc înlăcrimat”, pe care l-am lansat în colaborare cu artiștii capelei „Moldova”. Mi-au spus italienii, dar și altă lume, că aceasta este muzica care vindecă.

Mi-au sugerat să las niște albume pe la sanatorii. Poate este mai important cântecul, chiar și decât ciripitul păsărilor. Vocea omenească, în genere, este considerată tămăduitoare și eu sunt de acord că muzica bună vindecă sufletele oamenilor”.*

Citește mai mult