Social

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, participă la cea de-a 28-a Conferință ONU pentru schimbările climatice

Astăzi a început cea de-a 28-a Conferință ONU pentru schimbările climatice, COP28, (COP28), care se desfășoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite. La eveniment participă delegați din aproape 200 de țări. Ministrul Energiei, Victor Parlicov, care reprezintă Republica Moldova, a declarat înainte de începerea acestei conferinței că țara noastră vrea să atingă nivelul zero de emisii de carbon până în 2050. În acest sens este necesar ca în mixul energetic să fie și energia nucleară, care este mai sigură și mai curată.

Peste douăzeci de state au solicitat săptămâna trecută triplarea capacităților de energie nucleară la nivel mondial până în 2050 în raport cu 2020, în scopul reducerii dependenței de cărbune și gaz, aceasta fiind și marea miză a conferinței din Dubai.

Anterior Autoritățile de la Chișinău au anunțat că examinează posibilitatea ca Republica Moldova să investească în Centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, din România, pentru a putea importa energie.

În ajunul evenimentului ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că țara noastră vrea să atingă nivelul zero de emisii de carbon. Totodată, oficialul a spus că e prea devreme să vorbim despre deschiderea centralelor nucleare în Republica Moldova.

„Noi aderăm la toate aceste inițiative, care sunt în întregime aliniate cu prioritățile noastre. În zona nucleară avem un memorandum de colaborare cu Nuclearelectrica. Examinăm acest lucru și venim și noi cu anumite inițiative pe care urmează să le discutăm cu colegii din România. În zona nucleară există mai multe tehnologii. Noi, ca și țară, deocamdată nu suntem pregătiți, nu avem nici instituțiile necesare, nici legislația necesară. Ca să se calmeze spiritele, deocamdată nu presupune că azi, mâine să ne apucăm să construim centrale nucleare la noi”, a declarat Victor Parlicov.

Potrivit Ministerului Energiei, în Republica Moldova, sectorul energetic este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră, fiind responsabil de 68% din totalul acestora, iar intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră rămâne în țara noastră una dintre cele mai înalte din țările Europei Centrale și de Est. Situația este cauzată de eficiența energetică scăzută a clădirilor, care au o performanță energetică joasă, ceea ce duce la pierderi și costuri mari.

În acest sens, Ministerul Energiei intenționează să instituie un fond de eficiență energetică, care va duce atât la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și a facturilor cu energia a consumatorilor.

Amintim că Republica Moldova s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră până la zero net către anul 2050, în linie cu obiectivele Uniunii Europene.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult