Externe

Corespondență de la Bruxelles // Liniște după întâlnirea dintre Macron și Orbán

Nimic nu se știe încă, în acest moment, despre rezultatul întâlnirii de seară, dintre Viktor Orbán și Emmanuel Macron în legătură cu opoziția liderului maghiar față de începerea negocierilor cu Ucraina și Republica Moldova, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Viktor Orban, singurul dintre cei 27 de lideri ai UE care se opune reînnoirii sancțiunilor impuse Rusiei și începerii negocierilor de aderare cu Ucraina (și implicit cu Republica Moldova) s-a întâlnit cu președintele francez Emmanuel Macron la Paris, în palatul Elysee.

Emmanuel Macron l-a găzduit pe Viktor Orbán la cină joi seara, încercând să ajungă la un compromis înainte de summitul de săptămâna viitoare de la Bruxelles. Acolo, liderii UE urmează să ia o decizie istorică privind aducerea Ucrainei și a Republicii Moldova în clubul celor 27 de națiuni și să încheie un acord bugetar-cheie care ar acorda 50 de miliarde de euro în plus pentru economia de război a Kievului.

Cu toate acestea, Orbán amenință să deraieze summitul de săptămâna viitoare, anunțând în două scrisori adresate președintelui Consiliului European, Charles Michel, că se opune negocierilor de aderare cu Kievul și, în schimb, dorește să aibă doar o „dezbatere strategică” despre sprijinul Uniunii pentru Ucraina.

Charles Michel, a cărui sarcină este să găsească compromisuri între lideri, a mers deja la Budapesta pentru o discuție cu Orbán și, de asemenea, și-a intrerupt vizita la Beijing pentru summit-ul UE-China ca să-l convingă pe Orbán să se ajungă la un compromis.

S-a ajuns astfel la situația în care liderii UE speră că Orbán doar cere mai mulți bani pentru Ungaria, această idee fiind considerată „optimistă”. Întreaga situație arată nevoia unei reforme profunde în UE și anume renunțarea la principiul unanimității care face că o țară mică cum e Ungaria poate bloca un întreg mecanism diplomatic colectiv european exercitând-și dreptul de veto.

Autor: Dan Alexe

Citește mai mult