Consiliul European ar putea găsi un consens și va convinge Ungaria să accepte lansarea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, susține Iulian Groza
Consiliul European, care se va reuni săptămâna viitoare la Bruxelles, ar putea găsi un consens și va convinge Ungaria să accepte lansarea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană, a declarat pentru Radio Moldova, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza. Totodată, a precizat că țara noastră ar putea primi aviz pozitiv, deoarece niciun stat membru al Uniunii Europene nu a anunțat că ar fi împotriva începerii negocierilor cu Republica Moldova.
„Există un consens deplin la nivelul UE cu privire la deschiderea negocierilor cu Republica Moldova. Toate țările ale UE susțin această decizie. Dacă va fi luată o decizie fără Ucraina, răspunsul meu este - Nu. Nu cred că UE va lua o decizie ce ar însemna o separare. La această etapă sunt critici de politică importantă nu doar pentru Ucraina, Moldova, dar și pentru UE. Urmează să vedem care vor fi discuțiile, care vor fi soluțiile, care le vor adopta. Personal, eu sunt optimist că Consiliul European va reuși să găsească o soluție elegantă pentru a nu permite blocarea acestui proces”, a declarat Iulian Groza.
Precizăm că, în perioada 14-15 decembrie la Bruxelles, va avea loc reuniunea la nivel înalt a Consiliului European, urmând să fie luată decizia privind lansarea negocierilor pentru aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Aceasta după ce la 8 noiembrie Comisia Europeană a dat undă verde.